Apariția în municipiul reședință de județ a unor servicii alternative de transport persoane s-a lăsat cu șicane.
Deși vorbim despre o piață concurențială, la Botoșani transportul de persoane era împărțit clar între serviciul de taximetrie și cel public practic de microbuze și autobuzele care au înlocuit tramvaiele.
Apariția Bolt la Botoșani cu un număr de zece mașini în primă fază nu a fost primită cu brațele deschise, de unii dintre taximetriști. Și au existat o serie de acuzații că mașinile nou apărute erau direcționate către anumite puncte, unde nu ar fi apărut nimeni. Iar în spatele acestor comenzi false ar fi stat taximetriști.
Comenzile la Bolt sunt efectuate în aplicație, cu două opțiuni, de plată prin card bancar sau cash, la finalizarea cursei.
„Când se selectează opțiunea cash, asta se plătește la finalizarea cursei. Ei asta fac, dau tot felul de curse, pe la Cătămărăști, pe la Tulbureni, cât mai departe. Și când ajung acolo, nu e nimeni. Sau mai sunt, că ajungi acolo și te cheamă în altă parte la un kilometru sau doi distanță și iar nu e nimeni”,
ne-a povestit un botoșănean.
Cele sesizate s-au confirmat pentru că Inspectoratul de Poliție Județean a avut în vară înregistrate două sesizări privind săvârșirea infracțiunii de amenințare.
„Sesizările au fost depuse de persoane care efectuează transport de persoane în cadrul unei companii ce oferă astfel de servicii și făceau referire la presupuse amenințări venite din partea unor persoane care oferă servicii similare, în regim taxi. Amenințările ar fi fost adresate pe fondul unor stări conflictuale privind activitatea profesională a celor implicați. Cercetările au fost finalizare, iar dosarele au fost înaintate cu soluție procedurală, către unitatea de parchet competentă”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Ulterior, părțile s-au împăcat și și-au retras plângerile.
Președintele Camerei Taximetriștilor a explicat fondul stării de nemulțumire care a fost creat la Botoșani.
Asemenea altor județe, de altfel.
„Starea asta de nemulțmire în rândul celor care vând servicii de taximetrie vizavi de cei care practică transport alternativ de ride-sharing s-a declanșat la nivel național, în toată România, când au început să apară în fiecare județ. În locurile unde au apărut ei, au apărut și altercațiile”,
Iulian Bauer, președinte Camera Taximetriștilor Botoșani
Pentru că la transportul alternativ condițiile de a intra pe piață pentru transport persoane sunt mult mai ușoare decât la serviciile de taximetrie.
„Legea taximetriei este mult mai stufoasă, să apuci să prinzi să fii taximetrist, decât un ride-sharing. De exemplu: acela care vine cu o mașină la transport alternativ, legea condiționează să aibă mașină de 15 ani. Pe noi, de 5 ani, întrucât concură la siguranța circulației rutiere. Ori potențialul client care merge cu taxiul nu este expus și la celălalt?”,
Iulian Bauer, președinte Camera Taximetriștilor Botoșani
Șoferii de pe ride-sharing nu trebuie să prezinte un aviz medical, ci pot funcționa doar cu adeverință de la medicul de familie. De asemenea, nu au nevoie de aviz psihologic în centre agreate de Ministerul Transporturilor și nici nu sunt obligați să efectueze ITP la 6 luni.
Mai mult, sunt acuzați că ar prelua din clienții taximetriștilor sau că staționează în stațiile dedicate acestora.
„El trebuie să preia comanda printr-o aplicație. Ei când au pătruns pe piața botoșăneană luau orice comandă, chiar și la un client care făcea cu mâna. Păi, nu au voie să facă așa ceva. Îi ia clientul taximetristului. El trebuie să stea în loc fix pentru că atunci când ia comanda, o ia prin aplicație. El are niște condiții de a-și vinde serviciile. Eu îi am filmați că stăteau în stațiile noastre”,
Iulian Bauer, președinte Camera Taximetriștilor Botoșani
O practică în transportul alternativ ar fi stabilirea unor prețuri aproape la jumătate față de cele din taximetrie, pentru formarea unui bazin de clienți fideli. Ulterior însă, cursele ar deveni mai scumpe.
„Avem clienți care au apelat la serviciile alternative și s-au întors înapoi la taximetrie spunând că au niște prețuri colosale. Pentru că acei clienți au mers în anumite momente din zi, dimineața când e traficul aglomerat practicau un tarif, pe acelașii traseu, în altă oră din zi, un alt tarif. La noi sunt tarife fixe, la ei sunt tarife dinamice”,
Iulian Bauer, președinte Camera Taximetriștilor Botoșani
Având în vedere că vorbim totuși despre o piață concurențială în care serviciile sunt alese de clienți pe principiul calitate – preț, am dorit să știm dacă viitorul ar putea face ca taxiurile pe care le știm de decenii, ar putea deveni istorie.
„Niciodată serviciul de taximetrie nu va dispărea. Mai degrabă tind să cred, pentru că nu știu dacă sunteți la curent în ce scandal e implicat acest transport alternativ la nivel european, și cât de nelegală este această activitate”,
Iulian Bauer, președinte Camera Taximetriștilor Botoșani
În unele state europene s-ar fi început deja eliminarea transportului alternativ de persoane.