La data de 14 aprilie 2022, polițiștii rutieri au organizat o acțiune, în municipiul Botoșani și municipiul Dorohoi, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză de producere indisciplina pietonală.
Astfel, în urma activităților desfășurate au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 6.000 de lei, 24 dintre acestea fiind aplicate pietonilor care nu au respectat regulile de circulație.
De asemenea, polițiștii rutieri au desfășurat activități de educație rutieră, la două unități de învățământ din județul Botoșani, respectiv la Liceul Teoretic ”Grigore Antipa”, din municipiul Botoșani și Școala Generală cu clasele I-VIII, Bălușeni, prilej cu care au recomandat elevilor să manifeste o atenție deosebită în momentul în care se deplasează în calitate de pieton sau participant la trafic, pe bicicletă/trotinetă, astfel încât să nu devină victime ale evenimentelor rutiere.
Întrucât accentul s-a pus pe deplasarea cu trotinetele electrice, reamintim principalele reguli de circulație care trebuie respectate de către cei care le utilizează:
-Pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani.
-Cei care au vârsta între 14 și 16 ani au obligația de a purta cască de protecție.
-Pe timp de noapte, toți cei care se deplasează cu trotinetele electrice au obligația de a purta vestă reflectorizant-fluorescentă.
-Este interzis să transportați pasageri pe trotineta electrică.
-Trotinetele electrice se conduc numai în aliniament pe drumurile publice, iar schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea, cu respectarea regulilor privind circulația vehiculelor trase sau împinse cu mâna.
-Conducătorii trotinetelor electrice nu se vor deplasa pe trotuare, dacă acestea nu sunt prevăzute cu pistă pentru biciclete. În acest caz se vor deplasa doar pe drumul public.
-Cei care nu respectă aceste reguli riscă amenzi cuprinse între 580 de lei și 1.160 de lei.