Ard câmpurile la Botoșani! Pompierii au stins alte trei incendii 

Noi incendii de vegetație au avut loc în trei localități din Botoșani. 

 

 

În cursul zilei de vineri, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a trei incendii, în următoarele localități:

 

Ripiceni: a ars aproximativ un hectar de vegetație uscată. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la mai multe utilaje agricole; 

Dorohoi: a ars vegetația uscată de pe circa 1,5 hectare. Incendiul a fost stins de pompierii de la Detașamentul Dorohoi, fiind protejate casele din apropiere; 

Suharău: au ars aproximativ 30 de metri pătrați de vegetație uscată. Pentru stingerea incendiului a acționat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suharău. 

 

Cel mai probabil incendiile au fost provocate de focul deschis în spații deschise. 

 

Potrivit legislației privind protecția mediului este interzisă arderea miriștilor, a tulbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

 

Pompierii atrag atenția asupra faptului că, folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

 

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

 

Recomandăm părinților să-și supravegheze copiii în permanență și să nu lase la îndemâna lor chibrituri, brichete sau alte mijloace de aprindere.Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la păduri sau chiar gospodării, au transmis pompierii botoșăneni.