Pictorul minune de la Botoșani, la pas pe Calea Victoriei

Îngeri și Natură - Atelier de pictură în aer liber în cadrul evenimentului ‘’La pas pe Calea Victoriei’’.

 

Daniel Relenschi, primul pictor 3D din România își mută pentru trei zile atelierul pe Calea Victoriei. De Paști Cerurile se deschid și Îngerii vin mai aproape de noi, Daniel ni-i va arăta prin picturile sale.

Atelierul se va desfășura în fața Muzeului Colecțiilor de Artă București,  între 15 și 17 Aprilie în zilele de sâmbătă, duminică și luni de la ora 11:00 până la ora 18:00 în cadrul ‘’La pas pe Calea Victoriei’’, eveniment organizat de Primăria București prin Creart.
 

Despre Daniel Relenschi:

Nascut și crescut într-o familie de artiști, Daniel este primul pictor 3D din România.


Urmărind pașii mamei, el a descoperit pasiunea pentru pictură, de când avea doar 3 ani.

Încă de când studia în liceu, a început câteva colaborări cu saloane de modă din Botoșani, dar acesta a fost doar inceputul unui lung șir de colaborări cu unele din cele mai renumite nume din designul vestimentar românesc și internațional.

 

În afara activității de designer, picturile sale sunt apreciate și la nivel internațional. A expus și a preluat comenzi din țări ca Statele Unite, Belgia, Franța. În Germania a lucrat pentru Neuburg an der Kammel Schloss, un castel în care pot fi văzute două lucrări de dimensiuni impresionante.

După ce a realizat o pictură 3D pe asfalt în București, după o tehnică proprie, a devenit primul pictor 3D din România.