Din vacanță în vacanță… la stat : CE bugetari stau acasă și-n a treia zi de Paști

Deși în mediul privat există salariați care lucrează și de sărbători, bugetarii nu se mai satură de zile libere.

 

Contractul colectiv de muncă le permite profesorilor să stea acasă şi în cea de-a treia zi de Paşte. Parlamentarii şi-au trecut “activităţi în circumscripţiile electorale” începând de vineri, iar deputaţii revin la şedinţe marţi de la ora 14.00.

 

Porofesorii au liber şi a treia zi de Paşte.

 

“În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă din învățământul preuniversitar, în data de 18 aprilie (a treia zi de Paști), personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de zi liberă. Prin urmare, dacă respectiva zi este liberă pentru profesori, este liberă și pentru elevi. Informația a fost comunicată școlilor înca de anul trecut, imediat după aprobarea structurii anului școlar 2016-2017″, arată ministerul Educației.

 

 

Faptul că elevii au liber în a treia zi de Paște, înseamnă că aceștia vor beneficia de o vacanță prelungită. Ei nu vor mai face ore în perioada 17 aprilie – 1 mai 2017. Elevii se întorc la cursuri pe data 2 mai, urmând să meargă la cursuri până pe 16 iunie. Vacanța de vară durează până în data de 10 septembrie 2017. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 9 iunie 2017.

 

O nouă mini-vacanţă de cinci zile îi aşteaptă pe români, la scurt timp după Paşti. De ea se vor putea bucura atât elevii, cât şi bugetarii şi angajaţii din mediul privat întrucât o parte din zilele luate în calcul sunt sărbători legale.

 

La începutul lunii iunie, românii se vor putea bucura de o nouă minivacanţă de cinci zile, după cum urmează:


Joi 1 iunie 2017 – Ziua Copilului declarată ZI LIBERĂ


Vineri 2 iunie 2017- cel mai probabil va fi declarată ZI LIBERĂ întrucât face “punte” cu weekendul


Sâmbătă şi Duminică 3 şi 4 iunie 2017 – Weekend şi Prima zi de Rusalii


Luni 5 iunie 2017 – a doua zi de Rusalii, ZI LIBERĂ.