S-a născut într-o zi de 31 august, în Botoșani, și a murit exact în ziua în care împlinea 80 de ani.
Astăzi se împlinesc 95 de ani la nașterea și 15 ani de la moartea lui Ion Ipser, unul dintre cei mai importanți pictori scenografi ai României.
S-a născut pe 31 august 1926, în Botoșani. Ion Ipser, celebrul scenograf al Operei Române din București, a mărturisit de nenumărate ori cum, în copilărie, a fost impresionat de măiestria cu care fusese pictată cortina Teatrului din Botoșani. O amintire care avea să îi marcheze pentru totdeauna destinul.
Despre originile sale, artistul spune că provine dintr-o veche familie austriacă importată de marii proprietari ai Moldovei care i-au adus în țară în secolul al XIX-lea, o familie de artiști și arhitecți horticultori, mari creatori de parcuri.
Cortina pictată de la Teatrul din Botoșani i-a rămas în suflet ca o icoană.
”Sunt lucruri foarte curioase în viața unui om, care rămân semne pentru toată viața. La Botoșani era un teatru, cred ultimul din seria de teatre construite în țara noastră de către vienezi, un teatru inaugurat în 1914, un teatru strălucitor, cu 1200 de locuri, cu parter, lojă, balcon și galerie. Totul era în pluș purpuriu, iar cortina pictată. Cortina aceea impresiona pentru că era mai frumoasă decât dacă ar fi fost o adevărată cortină de mătase sau de catifea. Copil, eram extraordinar de impresionat de efectul picturii. Cu toate că, ajuns să o pipăi, îmi dădeam seama că e o cârpă pictată, socoteam că e un miraj această operație. Și visam de mic să ajung să pictez în felul acela”, mărturisea artistul cu puțin timp înainte de a muri, într-un dialog cu Marilena Rotaru.
(Ion Ipser, captură din Memoria exilului românesc, de Marilena Rotaru)
În același interviu, artistul spune că a ajuns să picteze ”dintr-o întâmplare”:
”A fost o întâmplare că m-am ocupat de pictură. La 15 ani, cu mâna stângă frântă, cea care scârțâia la vioară, calea s-a deschis pentru zugrăveală”.
Ulterior, Ion Ipser a absolvit Institutul de Arte Plastice "Ion Grigorescu" din București.
A creat decorurile și costumele la mai multe spectacole pe scena Operei din București, împreună cu care a făcut turnee în Grecia, Franta, Bulgaria.
În 1970 s-a autoexilat în Germania, acolo unde avea să restaureze peste 600 de icoane.
Din 1986, a activat vreme de 11 ani ca director artistic la Școala de decoruri de teatru din Geneva, instituție unică in lume, unde și-a împărtășit experiența unui număr de peste 450 de studenți. În memoria mamei sale, s-a oferit să restaureze gratuit biserica exilului romanesc din Lausanne, dedicata MS Regelui Mihai și Reginei Ana. Picturile sale se află în colecții particulare din toată lumea.
A murit exact în ziua în care a împlinit 80 de ani de viață, pe 31 august 2006.
"A căzut cortina, luminile s-au stins și, deși a ieșit din scena vieții, el va fi mereu cu noi, iar frumoasele icoane și picturi ne vor aminti de marele artist care a fost Ion Ipser".
Este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Botoșani, alături de familia sa.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: