Petre Roman, dezvăluiri la ani buni după căsătoria cu botoșăneanca Silvia Chifiriuc: Mi-am pierdut mințile

Mioara și Petre Roman au fost împreună mai bine de trei decenii. Cei doi au trăit o frumoasă poveste de iubire, au reușit să întemeieze o familie și au trecut prin multe împreună, dar au decis să pună punct mariajului când nimeni nu se aștepta.

 

”M-am îndrăgostit foarte puternic de Silvia”


Ani la rând nu au vorbit despre motivul real din spatele divorțului, dar Petre Roman a dezvăluit cum au stat, de fapt, lucrurile. Fostul premier a mărturisit că nu este vina Mioarei pentru ceea ce s-a întâmplat, ci el este cel din cauza căruia s-a produs ruptura. S-a îndrăgostit iremediabil de Silvia, actuala lui soție, și a decis să se despartă de cea care l-a făcut tată.


„Ceea ce pot spune că este adevărat este că, într-un fel, cum e viața, mi-am pierdut mințile. M-am îndrăgostit foarte puternic de Silvia… nu numai pentru că e o femeie foarte frumoasă, nu numai pentru că are o voce splendidă, ci pentru că este un om cu care am simțit că mi-e foarte bine. Am și eu dreptul să mă simt foarte bine cu aleasa inimii mele”, a spus fostul premier al României, în cadrul emisiunii Denisei Rifai, citat de Playtech.ro.

 

Diferență de 26 de ani


Petre Roman are numai cuvinte de laudă la adresa fostei sale soții, pe care o consideră o femeie foarte inteligentă și o admiră pentru toate reușitele sale de-a lungul vieții. Spune că niciodată nu va vorbi urât despre cea care l-a făcut prima oară tată.


„Ea e o mare vorbitoare de limba arabă, o ziaristă excepțională. De la mine să auziți vreodată ceva nepotrivit sau negativ la adresa ei… exclus”, a spus Petre Roman.


Originară din comuna Avrămeni a județului Botoșani, Silvia Chifiriuc are 50 de ani și s-a căsătorit cu Petre Roman în 2009, care divorțase în 2007 de Mioara Roman.


Petre Roman, 76 de ani, și Silvia Chifiriuc au un băiat, Petrus, de 13 ani.

 

FOTO: Tacataca.prosport.ro/