Totalul amenzilor a depășit suma de 5.000 de lei.
În perioada 18-20 februarie 2022, polițiștii locali au desfășurat misiuni în baza planului de acțiune, pentru informarea și descurajarea persoanelor care încalcă prevederile legale privind întreținerea și circulația câinilor cu stăpân pe raza municipiului, pentru păstrarea ordinii și curățeniei, sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, precum și pentru respectarea prevederilor HCL 138/2020 privind activitatea de administrare a piețelor și oborului, aflate în proprietatea municipiului Botoșani și HCL 292/2017 – privind organizarea circulației rutiere în municipiul Botoșani.
În activitățile de prevenire au fost identificate și atenționate 260 de persoane, cărora li s-au adus la cunoștință prevederile legale și sancțiunile la care se expun în caz de neconformare.
Au fost sancționate contravențional un număr de 54 persoane, cu amendă în sumă totală de 5.350 lei astfel:
- 14 sancțiuni pentru încălcarea normelor de conviețuire socială
- 24 sancțiuni pentru încălcarea legii privind întreținerea și circulația câinilor cu stăpân pe raza municipiului
- 10 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor privind ordinea și curățenia
- 3 sancțiuni – încălcări privind organizarea circulației rutiere în municipiul Botoșani.
- 3 sancțiuni – nereguli în activitatea de administrare a piețelor și oborului, aflate în proprietatea municipiului Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: