Peste 400 de semnături strânse pentru menținerea doctorului Malancea în funcția de director la ”Mavromati”

Protestul unor cadre medicale de la Spitalul Mavromati, care vineri i-au cerut președintelui Consiliului Județean să nu-și pună în aplicare intențiile de a-l destitui pe managerul Radu Malancea, nu este singura acțiune de susținere a medicului.

 

”Am avut ocazia să vedem ce poate să facă acest om într-o situație de criză fără precedent”

 

Tot ieri a fost inițiată și o petiție online în care botoșănenii și nu numai sunt îndemnați să semneze pentru păstrarea medicului ortoped pe post.


”Am avut ocazia să vedem ce poate să facă acest om într-o situație de criză fără precedent, cum a reușit să aducă lucrurile pe un făgaș normal și să redea speranța personalului medical al spitalului că vom reuși sa ieșim cu bine din această încercare dată de Pandemia de Coronavirus”,


Inițiatorii petiției.


Aceștia arată că, până la venirea dr. Radu Malancea la conducere, spitalul nu deținea echipamente suficiente de protecție, măștile disponibile erau date pe “semnătură”, iar personalul medical nu avea proceduri coerente de lucru pentru criza ce fusese anunțată.

 

Sunt menționate și cinci motive pentru care i se acordă încrederea:

 

  • 1.   A reușit să creeze într-un timp scurt circuite de preluare și tratare a cazurilor de Covid;

 

  • 2.   A dotat personalul medical cu echipamente de protecție;

 

  • 3.   A gestionat cu succes criza personalului medical;

 

  • 4.  Și-a asumat un risc personal și reputațional, prin acceptarea funcției de manager;

 

  • 5.   Este unul dintre cei mai competenți manageri pe care i-a avut Spitalul Judetean Botosani.

 

Macaleți vreo să o readucă pe Livia Mihalache


Botoșăneanul a dezvăluit în premieră că, urmând modelul șefului CJ Neamț și președintele Costică Macaleți intenționează să o readucă pe Livia Mihalache, motivat că a preluat funcția prin concurs, în ciuda faptului că la prima suspendare a acesteia statisticile făcute publice de autorități arătau că 45% dintre cei infectați cu Covid-19 sunt angajați ai spitalelor, mare parte de la ”Mavromati”.


”Această PETIȚIE este o inițiativă a cadrelor medicale din Județul Botoșani, noi suntem cei care salvăm viețile oamenilor și avem dreptul sa ne alegem conducătorul. Vrem oameni competenți la conducere, aleși pe criterii de performanță, care să dea tot ce au mai bun în funcția lor de manager a unui spital”,


Inițiatorii petiției.


Aceștia adaugă și faptul că l-au descoperit pe managerul dr. Radu Malancea și doresc păstrarea lui: ”cu cât mai multe semnături cu atât mai multe șanse să dăm unui om șansa să facă și mai mult bine. Mulțumim dr. Radu Malancea”.

 

407

 

persoane au semnat petiția până la redactarea acestui articol

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL 

download from google play download from apple store