Peste 300 de profesori „se bat” pe gradaţiile de merit

 

Până la data de 11 aprilie când a fost termenul limită pentru depunerea dosarelor la gradaţii de merit, un număr de 328 de cadre didactice au depus cereri în acest sens. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, cele mai multe candidaturi au fost înregistrate în rândul învăţătorilor, educatorilor sau la discipline precum limba română, limbi moderne, matematică, educaţie tehnologică şi tehnologie. Următoarea etapă este cea de evaluare a dosarelor. „Ne bazăm pe corectitudinea colegilor noştri, preşedintele comisiei este Horia Negrescu, astfel încât nu vor fi semnalate diferenţe de punctaj, având în vedere că sunt observatori sindicali prezenţi la toate etapele de evaluare. Ne dorim corectitudine pentru că a scăzut numărul de posturi în judeţul Botoşani cu aproape 700 faţă de posturile existente în urmă cu aproape doi ani de zile şi din acest motiv numărul gradaţiilor este mai mic”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ. Numărul total al gradaţiilor de merit la nivelul judeţului Botoşani este în acest an de 177. Cadrele didactice care vor beneficia de această distincţie vor beneficia de un sprijin financiar lunar de 25% pentru o perioadă de cinci ani de zile.