PERICOLUL pentru șoferi de pe două străzi din Botoșani – Un motociclist s-a accidentat acolo

Două străzi extrem de circulate din municipiul Botoșani se află în atenția autorităților locale.

 

Vorbim despre strada Zorilor și Nicolae Iorga unde există dale pentru liniile de tramvai dezafectate și care nu vor mai fi folosite niciodată.

 

Chiar și așa, ele au rămas ani de zile pe carosabil și constituie pericol pentru conducătorii auto, mai ales când asfaltul este alunecos.

 

”O altă mare problemă pe care o avem sunt dalele de la șina de tramvai, montate pe strada Zorilor și pe capătul străzii Nicolae Iorga. Pe vremea lui Ceaușescu exista intenția de a se extinde liniile de tramvai, pentru a se închide inelul, să vină din Primăverii, să ajungă pe Nicolae Iorga și să se conecteze la Bazar cu celelalte linii. Nu s-a făcut nimic de atâția ani și nici nu există o intenție a Primăriei de extindere a liniilor de tramvai”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Printr-un program cu fonduri europene de dorește reabilitarea căilor de rulare, însă fără extindere.

 

În aceste condiții, dalele nu își mai au rostul așa că se dorește a fi scoase.

 

”Ba mai mult decât atât, au mai fost accidente, chiar săptămâna trecută un motociclist s-a accidentat acolo. Studiez împreună cu colegii de la edilitare ce putem face acolo, să găsim o soluție să nu mai fie pericol în trafic. Ele în momentul acesta, din cauza făgașelor pentru montarea șinei pe tramvai, făgașul care este gol, prezintă pericol în trafic. Ca dovadă accidentul cu motociclistul căruia i-a intrat roata în acel făgaș și a căzut și s-a accidentat”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Există mai multe variante prin care să se renunțe la aceste dale nefolosite pentru căile de rulare a tramvaielor și care sunt dezbătute la Primărie.

 

Soluția finală va fi comunicată public, la o dată ulterioară.