PERCHEZIȚII în preajma Ajunului, niște botoșăneni s-au trezit cu mascații la ușă

Polițiștii de la Botoșani au efectuat o serie de percheziții domiciliare la niște botoșăneni bănuiți că fentează legea.

 

Totul s-a întâmplat pe 23 decembrie când, poliţiştii din orașul Ștefănești și cei din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Ștefănești, au efectuat nouă percheziții la locuințele unor persoane bănuite de infracţiuni din sfera contrabandei.

 

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale – IPJ Botoşani, pe raza comunelor Dobârceni, Durnești, Manoleasa, Mihălășeni şi Ripiceni.

 

În urma acestora, au fost găsite în locuinţele celor nouă persoane, 2.880 țigarete (144 pachete) cu timbru de acciză Republica Moldova sau de provenienţă duty free, băutură spirtoasă de provenienţă duty free şi 1.758 bucăți obiecte pirotehnice.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitartea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfiurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provind din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia şi orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.