PERCHEZIȚII cu trupele speciale: Tânăr rămas fără 1.200 de lei în urma unei înșelăciuni

Oamenii legii au ridicat mai multe bunuri.

 

La data de 12 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani, cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț și lucrători din cadrul Poliției Municipiului Roman, au pus în executare, 2 mandate de percheziție domiciliară, la imobilele folosite de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Roman, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, comisă prin metoda ”șmen”, prilej cu care au fost identificare și ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.

 

În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că, la data de 16 decembrie 2022, bărbatul, folosind metoda ”șmen” a înșelat un tânăr de 19 ani, din satul Nichiteni, cu suma de 1200 de lei.

 

Totodată, pe parcursul activităților desfășurate, au fost obținute date cu privire la autorul unei alte fapte de înșelăciune, comisă tot prin aceeași metodă, la data de 12.12.2022, de această dată persoana fiind păgubită cu suma de 1000 de lei.

 

 

În ambele cazuri de înșelăciune, persoanele vătămate s-au împăcat cu autorii faptelor comise, fiind recuperat prejudiciul creat.

 

 

Recomandări ale polițiștilor

 

Deși în mod constant polițiștii promovează cu sprijinul mass-media recomandări preventive, unii cetățeni, din dorința unui câștig material, ignoră aceste sfaturi și cad victime ale escrocilor.

 

În aceste zile polițiștii de prevenire și cei din structurile operative au făcut front comun împotriva înșelăciunilor, acționând atât pentru informarea și responsabilizarea cetățenilor cât și pentru identificarea și sancționarea celor care nu respectă legislația privind schimbul de valută.

 

Pentru că astfel de infractori acționează în apropierea unităților bancare și de schimb valutar, polițiștii recomandă cetățenilor să nu accepte astfel de propuneri.

 

Pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de înșelăciune prin metoda ȘMEN, polițiștii vă recomandă să vă adresați pentru efectuarea de schimburi valutare doar unităților autorizate în acest scop, să consultați cu atenție cursul valutar afișat, să verificați cu atenție suma primită la schimb și să solicitați chitanța pentru efectuarea operațiunii.

 

Nu aveți încredere în ”binevoitori”, oricât de avantajos pare a fi ”cursul” oferit de aceștia. În cazul în care vă confruntați cu astfel de situații, polițiștii vă sfătuiesc să rețineți cât mai multe amăunte referitoare la persoanele care vă abordează  (vârsta aproximativă, detalii legate de fizionomie, vestimentație, etc), tipul, marca și numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport cu care circulă și direcțiile de deplasare.

 

În caz de suspiciune, sunați imediat la 112 și rețineți semnalmentele pentru a le comunica polițiștilor.