Pensionarii fără creșteri: 700.000 de români nu primesc bani în plus luna viitoare

În urma recalculării pensiilor, 700.000 de români nu vor beneficia de majorări nici la începutul anului 2024. Deși autoritățile promit creșteri semnificative pentru majoritatea pensionarilor, acești seniori nu vor primi niciun ban în plus luna viitoare și nici începând cu 1 ianuarie.

 

Niciun ban în plus: Pensionarii afectați de recalcularea pensiilor

 

Pensionarii vor avea la dispoziție 45 de zile, în cazul în care consideră că s-au produs erori la recalculare, să conteste în justiție noile decizii. Autoritățile le recomandă însă să meargă întâi la casele județene de pensii pentru a cere lămuriri.

 

În acest context autoritățile au anunțat că vor suplimenta personalul care se va ocupa în perioada următoare de relațiile cu publicul.

 

Peste 3 milioane de pensionari vor primi bani în plus începând cu luna următoare.

 

Pe de altă parte, aproximativ 800.000 de pensii nu vor fi majorate. Dintre acestea, peste 719.000 au ieșit cu o valoare mai mică în urma recalculării decât suma deja aflată în plată, potrivit antena3.ro

 

Important de subliniat este faptul că aceștia nu vor primi bani în plus nici la 1 ianuarie, așa cum prevede legea, până ce nu vor ajunge la suma reieșită în urma recalculării.

 

 

Câți bani vor primi în plus

 

 

Potrivit autorităților, aproape 2 milioane de pensionari vor primi majorări cuprinse între 1 leu și 500 de lei, aproximativ 1 milion de pensionari vor primi creșteri între 500 și 1000 de lei, 700.000 de seniori vor primi între 1001 și 2000 de lei, aproximativ 80.000 de pensionari vor beneficia de o majorare cuprinsă între 2001 și 3000 de lei, și doar puțin peste 7600 de pensionari vor primi peste 3000 de lei în plus la pensie.