Joi seară, în jurul orei 19:00, un jandarm, care se deplasa către sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani pentru a intra în serviciu, a acordat sprijin unei femei în vârstă de 83 de ani, atacată de un câine.
Incidentul a avut loc pe strada I.C. Brătianu, în apropierea corpului B al Liceului Pedagogic ,,Nicolae Iorga" Botoșani, unde câinele a mușcat femeia de glezna piciorului drept, fapt care i-a produs o sângerare puternică, cel mai probabil fiind atinsă o arteră.
Jandarmul a pus presiune pe plaga mușcată pentru a opri sângerarea, iar un tânăr aflat în apropiere a apelat numărul unic de urgență 112 la solicitarea acestuia.
În câteva minute au sosit o ambulanță și un echipaj de poliție, iar femeia a primit asistența medicală de urgență necesară, după care a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati.
Recomandăm cetățenilor să sune la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și să solicite sprijinul autorităților în situații similare, este mesajul transmis de jandarmii botoșăneni