Pensionări liniștite și cu buzunare doldora pentru unii birocrați

După decenii de muncă unii dintre botoșăneni merg liniștiți la pensie. Cel puțin din punct de vedere financiar. Este și cazul unor salariați de la societatea Urban Serv care ar urma să iasă la pensie anul viitor.

 

Aceștia sunt împărțiți în două categorii, respectiv cei care se vor pensiona odată realizat stagiul minim de cotizare din câmpul muncii și cei care ies, la cerere. Pentru toți însă, angajatorul și-a luat obligația de a se achita de toate datoriile financiare pe care le are către salariați.
Iar aici sunt incluse și sumele obținute în instanță prin sindicat și care, printr-un acord comun au fost reeșalonate pe perioade cuprinde între 5 și 8 ani de zile.
”Având în vedere că s-au câștigat drepturi în instanță pe care le-am renegociat pe cinci ani de zile, angajamentul nostru a fost ca în momentul în care iese la pensie i se dă întreaga sumă. Acea eșalonare dispare că nu mai este salariat și primește întreaga sumă”, a declarat Simion Drelciuc, director Urban Serv.
Urmează să iasă la pensie anul viitor în jur de opt angajați ca urmare a împlinirii vârstei standard. În caz celor care doresc să iasă din câmpul muncii la cerere, conducerea companiei a făcut o solicitare pentru a fi înștiințată în ideea de a prinde respectivele sume în bugetul pe anul 2015. Două persoane au optat până-n prezent spre pensii anticipate.
Iar sumele pe care le vor primi nu sunt tocmai de neglijat.
”Primele sunt între 2.500 de lei și 12.500 de lei. Și în contractul de muncă sunt prevăzute trei salarii la momentul pensionării, ca primă la pensionare. Odată primesc acești bani plus acele salarii prevăzute în CCM. Deci a fost o înțelegere între noi și salariați tocmai pentru a nu fi mare presiunea financiară asupra noastră”, a mai spus Simion Drelciuc.
În cazul celorlalți salariați, aceștia își vor primi sumele obținute la bară, în etape. (G.E.)
CITEȘTE:
 Veste bună pentru pensionarii botoșăneni, vin banii înainte de sărbători