Pensiile mai mici de 2.000 de lei NU se impozitează

Potrivit Codului fiscal, venitul impozabil din pensii se stabilește prin deducerea sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei din aceste venituri și, de la începutul anului, a contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul pensiilor mai mari de 4.000 de lei.

 

Așadar, așa cum a subliniat recent și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) acest lucru, pensiile mai mici de 2.000 de lei nu sunt supuse impozitării.

 

“Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată”, scrie, mai exact, în versiunea actuală a Codului fiscal, potrivit Avocatnet.ro.

 

Pe de altă parte, tot Codul fiscal prevede că impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra venitului impozabil lunar din pensii.

 

Astfel, veniturile lunare din pensii de până la 2.000 lei nu sunt supuse impozitării cu 10%. Acest lucru a fost subliniat și de CNPP într-un comunicat recent.

 

De la începutul acestui an a apărut obligativitatea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cazul pensiilor mai mari de 4.000 de lei. Calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei lunare de calcul reprezentată de partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 de lei.

 

Pe de altă parte, persoanele fizice, cu venituri din pensii mai mici de 4.000 lei, beneficiază de asigurare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata CASS.

 

În plus, cei ce obțin pensii din străinătate cu o valoare mai mare de 4.000 de lei vor depune, începând din 2023, declarația unică.

 

O altă măsură apărută în 2021 ce vizează pensionarii stabilește că cei cu pensii mici vor primi un ajutor financiar de la stat în această lună. Concret, pensionarii din sistemul public de pensii, care au un venit mai mic sau egal cu 1.600 de lei, vor primi un ajutor financiar, doar în luna ianuarie, astfel încât cei mai mulți dintre ei să aibă venituri de cel puțin 2.200 de lei.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store