Pedepse grele și despăgubiri record pentru șoferii care au omorât o fată la Darabani

Pe data de 30 aprilie 2016 doi inconștienți s-au întrecut cu mașinile pe un drum public. Erau extrem de beți și după ce au apăsat adând pedala de accelerație s-au izbit într-un autoturism în care se afla Anda Dănăilă care a decedat ulterior.

 

În cursa lor, au zibit și o căruță, numărul victimelor fiind altfel mult mai mare.

 

Ieri la Tribunalul Botoșani magistrații le-au stabilit pedepsele, cei doi fiind condamnați pentru mai multe infracțiuni. 

 

Condamnă pe inculpaţii Stănescu Florin şi Bujor Emil, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - „omor” la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor pe o durată de câte 2 ani „tentativă la infracţiunea de omor calificat” la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe la câte o pedeapsă de 1 an închisoare; - „împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice” la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare. În temeiul legii, aplică fiecărui inculpat pedeapsa cea mai grea de câte 5 (cinci) ani închisoare, la care se adaugă câte un spor de o treime de 22 (douăzecişidouă) luni din totalul celorlalte pedepse, fiecare inculpat urmând să execute câte o pedeapsă rezultantă de 6 (şase) ani şi 10 (zece) luni închisoare”,

Se arată în sentința Tribunalului Botoșani 

 

De asemenea, s-au stabilit și daune morale și materiale care ajung la uriașa sumă de 800.000 de lei. 

 

Iată întreaga poveste: 

La data de 30 aprilie 2016, în jurul orei 17.50, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpaţii au decis să efectueze o întrecere neautorizată pe principala arteră de circulaţie din oraşul Darabani (intens circulată la acel moment, având în vedere că era seara de Înviere), cu intenţia de a dovedi fiecare calităţile autoturismelor deţinute. În acest scop, bărbatul Stănescu Florin  s-a urcat la volanul autoturismului marca Audi A6 cu numărul de înmatriculare CJ-94-STF, iar Bujor Emil,  la volanul autoturismului marca Audi A5 cu numărul de înmatriculare BC-69-DNI, pe care le-au condus pe str. 1 Decembrie din oraş, circulând paralel unul faţă de celălalt şi ocupând, astfel, ambele sensuri de circulaţie.

 

Cei doi au rulat cu viteze ce depăşeau cu mult limita de viteză legală în localitate, respectiv Stănescu Florin cu 146-148 km/h, iar Bujor Emil, cu 148-150 km/h, conform expertizei criminalistice efectuată în cauză. În aceste împrejurări, inculpaţii nu au mai putut observa din timp că din sensul opus circula autoturismul VW Golf cu numărul de înmatriculare BT-21-GAS, condus regulamentar de numita Dănăilă Anda Mădălina, iar pe sensul lor de mers se deplasa un atelaj hipo, condus de Hriţcu Florentin şi, implicit, nu au putut evita impactul cu acestea.

 

După ce, iniţial, între maşinile inculpaţilor a avut loc o coliziune tangenţial laterală, autoturismul inculpatului Stănescu Florin, care se deplasa pe contrasens, a intrat frontal în autoturismul condus de tânăra Dănăilă Anda Mădălina, iar cel condus de Bujor Emil a lovit din spate atelajul hipo.
 

În urma accidentului, a rezultat decesul femeii Dănăilă Anda Mădălina, iar celălalt ocupant al vehiculului, Dănăilă Şerban Giovani, a necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; de asemenea, au suferit leziuni şi persoanele care se aflau în atelajul hipo, astfel: Cliveţ Ghiorghi – 100-120 zile îngrijiri medicale, Prodan Constantin – 11-12 zile îngrijiri medicale şi Hriţcu Florentin – 14-15 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

 

În urma recoltării a câte două probe biologice de sânge de la cei doi inculpaţi, conform normelor medico-legale, a reieşit că Stănescu Florin prezenta o alcoolemie de 1,50 g‰, respectiv 1,35 g‰, iar Bujor Emil prezenta o alcoolemie de 1,10 g‰, respectiv 0,90 g‰.

 

download from google play download from apple store