A trăit doar 50 de ani, dar a fost considerat a fi un adevărat geniu nu doar în România. Botoșăneanul s-a bucurat și de recunoașterea unui laureat Nobel pentru fizică.
S-a născut la Botoşani și a fost primul român doctor în fizică, titlu obţinut la Paris şi girat de un laureat al Premiului Nobel pentru fizică.
Chiar dacă a trăit doar 50 de ani, a fost primul român doctor în fizică. Avea 35 de ani când era primit membru corespondent al Academiei Române.
Dimitrie Negreanu s-a născut pe 25 octombrie 1858, în Botoşani. A murit înainte de a împlini vârsta de 50 de ani, pe 30 aprilie 1908, în Bucureşti.
A fost fizician şi profesor universitar. Studiile primare şi secundare le-a urmat la Botoşani (1865-1876), la Liceul "August Treboniu Laurian", iar cele universitare la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, însă licenţa în fizică a susţinut-o la Universitatea din Bucureşti (1880).
A fost profesor de fizică la Liceul "Naţional" din Iaşi (1881-1883), urmând apoi - cu bursă - să se specializeze la Paris, unde a activat în Laboratorul de electricitate, împreună cu Gabriel Lippmann, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, cu care susține şi teza de doctorat, devenind primul român doctor în fizică.
Întors în ţară la catedra de electricitate a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, Dimitrie Negreanu organizează un laborator de căldură şi electricitate pentru studenţi şi a redactat un îndrumător de lucrări practice.
La 35 de ani devine membru corespondent al Academiei Române.
Cărţile sale didactice au contribuit la ridicarea nivelului ştiinţific al învăţământului românesc.
Pentru meritele sale didactice și științifice, în anul 1893 a fost ales membru al Societății Franceze de Fizică și al Societății Internaționale de Electricitate din Paris.
Astăzi, în municipiul Botoșani, un liceu şi o stradă poartă numele ilustrului savant.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: