Paznicii banului public au pierdut nocturna de la Stadionul Municipal pe la… Suceava

În urma unui control ce a fost efectuat în anul 2015, deja celebrii controlori ai Camerei de Conturi Botoșani au imputat Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement o sumă de aproximativ 800.000 de lei, considerați a fi cheltuiți în mod defectuos.

 

Concret, controlorii financiari au considerat că DSPSA-ul lui Eugen Țurcanu, fără aprobarea consilierilor locali, ar fi efectuat de fapt un credit pentru executarea investiției de la Stadionul Municipal privitoare la instalația de nocturnă, încălzirea în gazon și alte intervenții pentru ca pe arenă să poată fi disputate meciurile din prima ligă.

 

Sumele imputate în procesul verbal al Camerei de Conturi au făcut obiectul unei acțiuni litigioase care a ajuns miercuri, 28 septembrie 2016 la final.

 

”Ieri a fost termenul la Curtea de Apel Suceava prin care noi am intentat proces Curții de Conturi și am contestat nota de control. Instanța ne-a dat dreptate, ceea ce am făcut noi este legal, este corect, așadar vom returna sumele de bani pe care le-am reținut constructorilor”
Eugen Țurcanu, directorul DSPSA

 

Au lucrat la stadion în 2013 Elsaco Electronics și Energobit în anul 2014. Acestor firme li se va returna suma de…

 

”În jur de 800.000 de lei, Curtea de Conturi a spus că nu este normal să ne factureze cheltuieli de finanțare și iată că instanța ne-a dat dreptate. Procedura pe care am întreprins-o noi a fost corectă și nu am încălcat în nici un fel”
Eugen Țurcanu, directorul DSPSA

 

DSPSA va iniția demersuri către Consiliul Local pentru virarea acestor bani, printr-o rectificare de buget pentru a se putea achita restanțele celor doi constructori.