Pavele răcorite ca-n agricultură – FOTOGALERIE din lupta cu canicula

 

Sistemul de aspersoare montat în urmă cu aproape un an pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi a fost pus din nou în funcţiune. Acesta este activ doar pe timpul nopţii, între orele 24 şi 2, când traficul este redus. Responsabilii Direcţiei Edilitare din cadrul Primăriei spun că sistemul va fi operaţional pe toată perioada verii.

Şoferii care circulă pe Bulevardul Victoriei după ora 24 au posibilitatea să-şi spele maşinile gratis după ce Direcţia Edilitare din subordinea Primăriei a pus în funcţiune, pentru al doilea an consecutiv, sistemul de aspersoare. Acestuia i se dă drumu doar pe timpul nopţii şi scopul, potrivit conducerii Direcţiei Edilitare, este udarea spaţiului verde şi a florilor de pe scuarul bulevardului, dar şi „răcorirea” pavelelor.
Practic, printr-un sistem simplu, similar celui din irigaţii, jeturile de apă sunt proiectate circular, acoperind inclusiv carosabilul, conducta fiind îngropată în scuarul de pe mijlocul bulevardului. „Până acum nu am avut reacţii negative din partea cetăţenilor, din contră, sunt mulţi care apreciază iniţiativa. Asta cu atât mai mult cu cât în aceste zile se înregistrează temperaturi caniculare. Trebuie să mai rezolvăm o problemă tehnică, ce ţine de obturarea conductei undeva la Podul Botoşanilor care face ca în acea zonă presiunea apei să fie scăzută. Acest sistem pe care l-am pus în practică la Dorohoi, încă de anul trecut, funcţionează cu succes în alte oraşe mai mari”, a declarat Sava Apăştinei, directorul Direcţiei Edilitare, pentru Realitatea Dorohoiană.
Toate acestea se întâmplă după ce SC Nova Apaserv SA, furnizorul judeţean de apă şi canalizare, tocmai a restricţionat furnizarea din cauza consumului ridicat din perioada caniculară.
CITEŞTE ŞI:
 “Pavela”, o afacere de 1 milion de euro cu statul





CITEŞTE ŞI:
 Municipalitatea „răcoreşte” străzile din oraş pe caniculă