Paturi de campanie în spitale

 

paturiDin cauza numărului mare de persoane internate la Contagioase după ce s-au îmbolnăvit de gripă porcină, autorităţile sanitare au suplimentat cu paturi de campanie locurile din saloane. Asta pentru că la Secţia de Boli Infecţioase au ajuns nu numai cazurile iniţial suspectate şi confirmate ulterior de analize, ci şi persoanele care au intrat în contact cu acestea şi au făcut, mai mult ca sigur, gripă porcină. Medicii spun că se gîndesc la o nouă variantă de extindere a saloanelor unde să fie izolaţi cei cu A-H1N1, însă se plîng că nu mai au cu ce să asigure cazarea, tratamentul şi chiar hrana acestora în condiţiile în care numărul de îmbolnăviri va creşte. Saloanele în care sînt internaţi bolnavii de gripă nouă şi persoanele care au luat boala după ce au intrat în contact cu acestea sînt arhipline. După ce săptămîna trecută conducerea Spitalului Mavromati, care are în subordine şi secţia de Contagioase, a decis să transforme şi saloanele de dermato-venerice în saloane pentru internarea bolnavilor de gripă nouă, astăzi s-a ajuns la suplimentarea capacităţii cu paturi de campanie, pentru că nu mai exista altă soluţie. Autorităţile spun că numărul mare de îmbolnăviri ridică şi o altă problemă –cea a materialelor sanitare, pijamalelor sau chiar hranei bolnavilor de gripă nouă, pentru că spitalul deja nu mai are de unde să le asigure.  Adjunctul Direcţiei de Sănătate Publică spune că probabil se va cere o renegociere a contractului de servicii cu Casa Asigurărilor de Sănătate pentru suplimentarea fondurilor, deoarece la începutul anului nu s-a luat în calcul apariţia unei astfel de situaţii care presupune cheltuieli mult mai mari din partea unităţii sanitare. La Secţia de Boli Infecţioase sînt internate în prezent 191 de persoane. Pe lîngă cei 94 de bolnavi confirmaţi de analizele de laborator au fost internaţi şi contacţii acestora. Persoanele respective sînt considerate tot cazuri de gripă porcină şi primesc tratament cu tamiflu. Majoritatea cazurilor depistate iniţial au fost deja tratate şi externate, iar o parte au fost izolate la domiciliu. Pe lîngă cele 81 de cazuri confirmate pînă ieri, Ministerul Sănătăţii a mai confirmat astăzi 13 cazuri de gripă nouă. Cursurile au fost suspendate la două clase de la Colegiul Naţional AT. Laurian, dar şi una de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu.