Patru răniți investigați la Urgențe, șofer mort în brațele medicilor după impactul dintre un BMW și un VW

Patru persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) în urma accidentului de pe Șoseaua Iașului.

 

Acestea sunt investigate de către cadrele medicale. 

 

„Celelalte patru victime sunt în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) evaluate și investigate clinic și radiologic”,

Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean „Mavromati”.

 

 

În urma impactului, un șofer în vârstă de 44 de ani a decedat. Cadrele medicale l-au resuscitat timp de 50 de minute însă în ciuda eforturilor a fost declarat decesul.

 

Din verificările efectuate până în acest moment de către polițiști s-a stabilit faptul că un autoturism marca BMW,  condus de un tânăr, de 28 de ani, în timp ce se deplasa pe Șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani, direcția de deplasare, dinspre Alfa Land înspre Calea Națională, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în impact cu un alt autoturism marca VW condus de un bărbat, de 44 de ani.

 

În urma impactului, bărbatul de 44 de ani a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.