Patru principii de bază ale legislației de mediu cu privire la deșeurile de ambalaje

(P) Gestionarea deșeurilor după principii moderne a devenit o prioritate a legislației de mediu din România, fiind în strânsă legătură cu epuizarea resurselor naturale și cu accentuarea schimbărilor climatice. În cadrul acesteia, au fost introduse mai multe prevederi care au rolul de a promova un model de economie circulară concomitent cu protejarea mediului înconjurător. Prin aceste demersuri s-a urmărit reglementarea întregului ciclu de viață al ambalajelor, de la etapa de producție și folosire și până la colectarea, reciclarea și eliminarea finală. 

 

Firmele generatoare de deșeuri de ambalaje au obligația legală de a colecta și recicla un anumit procentaj minim din cantitatea produsă, demers complicat de pus în practică. De un real ajutor în acest caz sunt firmele de tip OIREP pentru deșeuri, cum ar fi ecosynergy.ro, organizații ce activează pentru a ajuta producătorii să-și îndeplinească toate obligațiile legale cu privire la gestionarea deșeurilor de ambalaje. Prin activitatea lor se obține garanția atingerii țintelor de reciclare, indiferent de cantitatea și tipurile de deșeuri de ambalaje reciclate. 

 

 

Iată ce principii de bază cuprinde legislația cu privire la deșeurile provenite din ambalaje!

 

 

 

1. Ideea centrală a legislației de mediu cu privire la gestionarea corespunzătoare a deșeurilor de ambalaje este cea a responsabilității extinse a producătorului. Această idee poate fi tradusă prin asumarea de către firmele care produc sau importă ambalaje a unei răspunderi ce se extinde nu doar pentru perioada de desfacere a produselor ambalate, ci și, ulterior, până la momentul final de reîntoarcere în ciclul economic sau de eliminare finală. Astfel, aceste firme trebuie să finanțeze și să organizeze sisteme de colectare, reciclare și eliminare a deșeurilor de ambalaje.

 

2. Un principiu esențial al legislației de mediu cu privire la deșeuri, important în egală măsură pentru mediul de afaceri, dar și pentru persoanele fizice, este obligația de colectare selectivă. Deșeurile din ambalaje trebuie să fie separate pe categorii, în funcție de materialul din care sunt realizate (hârtie, plastic, sticlă, metal) cu scopul de a se evita contaminarea acestora pentru a nu fi afectat procesul de reciclare ulterior. Pentru ușurarea colectării selective există obligația plasării de containere de depozitare a deșeurilor diferite, marcate prin etichete și culori sugestive.

 

3. Antreprenorii care sunt implicați în managerierea deșeurilor de ambalaje au și o obligație administrativă, și anume cea a raportării periodice către autoritățile competente a cantităților de ambalaje puse pe piață pentru a fi colectate, reciclate sau eliminate. Pe baza acestor raportări, se stabilește dacă au fost atinse țintele minime de reciclare pentru atingerea conformității cu obiectivele în materie de reciclare.

 

4. Legislația de mediu prevede utilitatea unor campanii de educare și de conștientizare a întregului public în ceea ce privește importanța colectării selective și a reciclării ambalajelor pentru încurajarea economiei circulare și pentru protejarea mediului înconjurător. Pe baza informațiilor prezentate, cetățenii și agenții economici devin mai responsabili și adoptă comportamente sustenabile, de ajutor în atingerea țintelor de reciclare.

 

În concluzie, prin implementarea prevederilor cu privire la managerierea deșeurilor de ambalaje, persoanele fizice și juridice din România contribuie la obținerea unui mediu curat și a unei economii eficiente.

 

(Foto:  Jilbert Ebrahimi - Unsplash.com,  Nick Fewings - Unsplash.com)