Patru incendii într-o singură zi

 

bisericaO femeie din satul Pleşcani, comuna Călăraşi a fost la un pas să rămână fără casă din cauza neatenţiei. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca incendiul, care a izbucnit în bucătăria casei, să nu se extindă la celelalte încăperi ale locuinţei. Duminică dimineaţă Maria T. a aprins focul în soba din bucătărie şi l-a lăsat nesupravegheat. Un jar căzut din sistemul de încălzire a incendiat covorul din încăpere. În scurt timp flăcările s-au extins la  celelalte bunuri din bucătărie. Când şi-a văzut averea ameninţată de foc femeia a solicitat sprijinul pompierilor. Un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti s-a deplasat la locul indicat în cel mai scurt timp posibil. Pentru stingerea incendiului au acţionat 5 pompieri şi 3 membrii ai serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din comuna. Flăcările au distrus 2 paturi, 1 televizor color şi stoleria, pagube estimate de proprietară la 5000 lei. Prin intervenţia promptă a pompierilor au fost salvate bunuri materiale în valoare de 30.000 lei. Incendiul nu s-ar fi produs dacă proprietara ar fi aşezat în faţa uşei sobei o tablă metalică cu dimensiunile de 70 x 50 cm, aşa cum prevăd normele de prevenire şi stingere a incendiilor. Tot duminică, puţin înainte de ora 18.00 Aneta D. din comuna Roma a solicitat sprijinul pompierilor după ce a observat că funinginea din coşul de fum s-a aprins. Proprietara era speriată că flăcările i-ar putea mistui agoniseala de-o viaţă. Un echipaj aparţinând Detaşamentului de Pompieri Botoşani s-a deplasat în cel mai scurt timp la locul indicat şi a reuşit să stingă incendiul în mai puţin de 10 minute. În urma intervenţiei pompierii au salvat bunuri materiale în valoare de 30.000 de lei. Intervenţia promptă a forţelor ISU Botoşani a făcut ca incendiul să fie stins înainte să producă pagube materiale. O oră mai târziu, Ion B., din satul Icuşeni, comuna Vorona a cerut sprijinul pompierilor după ce a observat că o parte din acoperişul casei arde. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani s-a deplasat în cel mai scurt timp posibil la locul indicat. Ajutaţi de membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din comună pompierii profesionişti au reuşit să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă la întregul acoperiş. Pagubele au fost estimate de proprietar la 700 lei. Pompierii au salvat bunuri materiale în valoare de 60.000 de lei. Incendiul nu s-ar fi produs dacă proprietarul ar fi izolat coşul de fum faţă de materialele combustibile din care este construit acoperişul casei. Un fumător neglijent a incendiat duminică, 1 noiembrie, depozitul de furaje din gospodăria lui Dumitru C. din satul Iacobeni, comuna Dângeni. Incendiul a fost observat puţin înainte de ora 22.00 când au fost alertaţi pompierii Gărzii de Intervenţie Truşeşti. Pompieri şi voluntari ai S.V.S.U. Dângeni au acţionat aproape jumătate de oră pentru stingerea incendiului. Flăcările au distrus 2,5 tone de furaje, pagube estimate de proprietar la cca. 300 de lei. Pompierii au salvat casa şi celelalte anexe în valoare de peste 2.000 lei.