Patron judecat pentru refuz la control şi prejudiciu la stat de miliarde

 

Administratorul unei societăţi comerciale din oraşul Bucecea, judeţul Botoşani a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru săvârşirea infracţiunilor de "refuz nejustificat de a prezenta documentele legale şi bunurile din patrimoniu” şi „omisiunea în tot sau în parte a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate”.
Procurorii botoşăneni au reţinut faptul că, Luca Nicuşor  în vârstă de 41 de ani, în calitate de administrator a unei societăţi comerciale, a refuzat să prezinte organelor de control documentele contabile, în scopul de a împiedica verificările financiar contabile. În perioada august 2007 – iulie 2008, s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin neevidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate din achiziţiile intracomunitare, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statului, prin neplata TVA, în sumă de 865.513 lei. „Facem precizarea că sesizarea instanţei de judecată cu faptele inculpatului este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
CITEŞTE:
 Tânărul care a omorât un neamţ pentru o fată trimis în judecată