Botoşăneanul de 24 de ani care l-a lovit pe Paul Braun în noaptea de 28 spre 29 aprilie a anului trecut a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Acesta i-a tras o palmă zdravănă cetăţeanului originar din Germania după ce i-ar fi făcut avansuri iubitei sale.
Paul Braun avea 34 de ani şi se afla la Botoşani fiind colaboratorul unei firme de construcţii. În seara amintită el a ieşit în oraş pentru a se distra şi a petrecut câteva ore la un club din municipiu unde a cunoscut alte două cupluri. La ieşire însă, după ce i-a plăcut una dintre fete din anturaj, s-a ales cu o palmă din partea iubitului acestuia în urma căreia a căzut şi s-a lovit cu capul de trotuar. A fot găsit de un trecător la ora 6:00 dimineaţa care a sunat la 112, iar ulterior a fost transportat la Iaşi în comă de gradul IV unde şi-a dat ultima suflare.
Conform unui comunicat de presă Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului Bădărău Adrian de 24 de ani, din municipiul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de „
loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”. S-a reţinut că, în noaptea de 28/29 aprilie 2012, inculpatul, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Botoşani, l-a lovit cu palma în zona feţei pe un cetăţean străin, determinând căderea şi lovirea acestuia de trotuar. În urma căderii, victima a suferit leziuni incompatibile cu viaţa. „
Facem precizarea că sesizarea instanţei de judecată cu fapta inculpatului este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în
comunicatul remis de Parchet.
CITEŞTE:
Neamţ posibil bătut găsit inconştient în stradă, în zorii zilei
Neamţul bătut în Botoşani a murit în spital
Agresorul neamţului bătut la discotecă reţinut de poliţişti