Patron din Botoșani cercetat pentru EVAZIUNE fiscală în formă continuată

Bărbatul a fost trimis în judecată.

 

Un bărbat din comuna Coțușca, județul Botoșani, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, botoșăneanul fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

 

Faptele pentru care bărbatul este judecat s-au consumat în perioada 2009 – 2010. Magistrații au stabilit că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, inculpatul a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii 7 facturi fiscale de aprovizionare care nu au avut la bază operaţiuni reale.

 

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost stabilit la valoarea de 32.760,03 lei, reprezentând TVA dedusă nelegal.

 

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au transmit magistrații Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store