Patimă şi pe spaţiile din Centrul Vechi, consultare minune Portariuc - Ghiorghiţă - VIDEO

Discuţiile la proiectul de hotărâre privind modul în care vor fi închiriate spaţiile din Centrul Vechi s-au întins de-a lungul a 60 de minute, interval în care consilierii locali au tot venit cu propuneri privitoare la tot felul de variante care să fie profitabile pentru municipalitate şi care să atragă investitorii locali.

 

Unul dintre amendamente a aparţinut viceprimarului Cătălina Lupaşcu. Liberala a propus parafarea unui contract pe cinci cu o chirie de 1 euro pe metrul pătrat pentru activităţi de  alimentaţie publică şi activităţi conexe.
În cazul în care vor exista oameni de afaceri care vor dori să închirieze spaţiile pentru alte destinaţii decât cele de alimentaţie publică, atunci ar urma să fie aplicat preţul Locativa ,care este stabilit prin Hotărâre de Consiliu Local.
După aproximativ o oră de discuţii s-a cerut o pauză de consultări care a arătat o altfel de imagine faţă de precedentele. Şi asta întrucât discuţiile s-au purtat între Ovidiu Portariuc, Cătălina Lupaşcu, Florin Ghiorghiţă şi Paul Onişa, care au căzut de acord cu privire la amendamentul propus de Cătălina Lupaşcu.
După ce a vorbit cu cei trei, primarul nu s-a retras în birou, ci s-a dus să discute cu consilierii locali PDL. Pauza de consultări a fost una benefică, iar proiectul cu spaţiile din Centrul Istoric a fost adoptat cu unanimitate de voturi în forma menţionată mai sus. (G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Primăria mută şi Zilele Oraşului din Centrul Vechi, cu chef de patru zile

)