Municipiile Botoșani și Bălți, unite prin proiectul transfrontalier „Eminescu: o cultură – o rută în zona transfrontalieră Bălți – Botoșani”

Proiectul este în valoare totală de 1 600 000 Euro, dintre care peste 800 mii Euro vor fi destinaţi municipiului Bălţi.

 

Parcul Central din Bălți va avea o infrastructură modernă. Proiectul de reconstrucție a fost prezentat colegilor de peste Prut care participă în cadrul proiectului „Eminescu: o cultură – o rută în zona transfrontalieră Bălți – Botoșani”. Acesta presupune promovarea culturii românești, dar și lucrări de reconstrucție, scrie Nordnews.md.

 

Parcul Central din Bălți și strada Independenței vor fi reparate și amenajate.

 

„Sunt fericită că lucrurile se mișcă rapid. Ne-am mobilizat în ultimele luni atât la Botoșani, cât și la Bălți. Sunt lucrări aproape identice. În câteva luni vom avea două municipii, unul din România și unul din R. Moldova, legate printr-o rută comună culturală, care vor fi dezvoltate din punct de vedere turistic grație acestui proiect”,

a declarat Raluca Bălășcău, manager de proiect, primăria municipiului Botoșani.

 

Proiectul transfrontalier a fost obținut încă în anul 2019, dar nu a putut fi implementat, în mare parte, din cauza pandemiei, dar și a complexității lucrărilor.

 

„Am avut și noi desfășurate două licitații. Abia în a treia licitație am avut două firme participante și am avut un câștigător. Cred că aceste probleme au apărut din cauza specificității proiectului care are foarte multe chestiuni de infrastructură”,

a adăugat Bogdan Buhăianu, viceprimar municipiul Botoșani.

 

Valoarea proiectului este de 22 de milioane de lei, dintre care 14 sunt oferite de Uniunea Europeană, iar 8 milioane au fost alocate de Consiliul Municipal Bălți pentru a face față scumpirilor.

 

„Avem obligația și datoria să ducem mai departe numele marilor noștri înaintași. Această rută, care va deservi locuitorii din ambele localități, va spori încrederea între cele două maluri ale Prutului”,

a menționat Petrișor Dumitrescu, Consulul General al României la Bălți.

 

Odată cu demararea lucrărilor au fost descoperite rămășițe de clădiri care ar putea trezi interesul istoricilor.

 

„Pe teritoriul parcului nostru, până la Marele Război pentru Apărarea Patriei existau zone rezidenţiale. Cel mai probabil, există un fel de locuințe, dar după bombardarea orașului nostru, totul acolo a fost dărâmat. Dar care este valoarea istorică, nu sunt pregătit să răspund acum. Se face acum un studiu și ne vor spune care sunt concluziile”,

a spus Nicolai Grigorișin, primar de Bălți.

 

Totodată, în cadrul proiectului va fi deschis un Centru de Informare Turistică, dar și un Centru educațional-cultural în incinta liceului ,,Mihai Eminescu”.

 

Conform proiectului, lucrările vor fi finisate până la sfârșitul lunii noiembrie a acestui an.