Paradoxul alegerilor: Marele câștigător PSD s-a prăbușit de fapt în patru ani la Botoșani, marele pierzător PNL a rămas la același nivel – TABEL procente 2016 – 2020

Victoria clară obținută de PSD Botoșani la alegerile parlamentare de duminică ascunde însă o pierdere masivă de electorat, cea mai mare suferită de vreo organizație de partid din județ în ultimul ciclu electoral.

 

PSD pe cale să rămână fără 3 parlamentari din 7

 


Chiar dacă scorul social-democraților este ceva peste dublu față de cel al liberalilor, este totodată cu mult sub cel scos în urmă cu patru ani.


Pesediștii au pierdut la Botoșani, în patru ani, aproape o treime dintre votanți, de la peste 60% coborând la peste 40%.  


Iar asta se va resimți imediat în numărul de parlamentari pe care PSD Botoșani îi va trimite în noul Legislativ.


Dacă în urmă cu patru ani a avut șapte (doi senatori și cinci deputați), anul acesta vor avea probabil doar patru (un senator și trei deputați).

 

Liberalii vor avea ce au avut și până acum


În același timp, paradoxal, deși au pierdut fără drept de apel, liberalii au aproape aceleași rezultate ca la precedentul scrutin, scăderea fiind sub un procent la o cameră și peste 1 la cealaltă.


Stabilizarea PNL undeva la 20% este cât se poate de firească dacă ne gândim numai la faptul că listele depuse de partid la Botoșani au fost, în privința locurilor eligibile, aceleași ca în 2016, noutatea fiind doar că, Cristian Achiței și Costel Șoptică au făcut rocada.

 

USR e în jumătate față de media națională, dar are dublu la Botoșani față de 2016


Paradoxurile continuă și la USR-PLUS. Cu toate că alianța se află cam la jumătate față de media națională, în județ a reușit să obțină peste dublul scorului de la alegerile anterioare.


Ei bine, dacă adunăm procentele în plus ale USR-PLUS față de 2016 și scorul obținut de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, observăm că rezultă aproape procentele pierdute de PSD în ultimii patru ani.


Cum PNL are practic același scor, înseamnă că electoratul AUR, despre care mai toată lumea se întreabă de unde își are trage seva, provine de fapt în bună parte din foștii votanți ai PSD.

 

Pro România, partid care nu exista în 2016, a făcut pragul la Botoșani, dar degeaba însă pentru că partidul surogat născocit de Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu special pentru scrutinul din 6 decembrie, nu a reușit să adune minim 5% la nivel național.

 

PMP face 3% indiferent de lideri și de candidați


Situația ar putea fi exact inversă la PMP, care a rămas în Botoșani la același nivel de 3% ca și la locale, ca și la parlamentarele din 2016, adică nu a făcut pragul, în schimb, cu ajutorul voturilor din străinătate, ar putea să îl atingă la nivel național.


Practic, indiferent de președinte, fie că au fost Mihai Țâbuleac, Dan Ionescu sau Corneliu Popescu și indiferent de candidați, de la consacrați la tineri, de la botoșăneni la importați din București, Partidul Mișcarea Populară nu reușește la Botoșani să iasă din 3 și ceva la sută.


 

Scoruri comparative la Senat

 

PARTID PROCENT 2016 PROCENT 2020 DIFERENȚĂ
PSD 61,59% 44,01% - 17,58%
PNL 20,72% 20,05% - 0,67%
AUR Nu era înființat 14,42%  
USR-PLUS 3,01% 7,72% + 4,71%
Pro România Nu era înființat 5,67%  
PMP 3,58% 3,5% - 0,08


 

Scoruri comparative la Camera Deputaților

 

PARTID PROCENT 2016 PROCENT 2020 DIFERENȚĂ
PSD 61,48% 43,10% - 18,38%
PNL 20,64% 19,30% - 1,34
AUR Nu era înființat 14,47%  
USR-PLUS 2,92% 7,66% + 4,74%
Pro România Nu era înființat 5,85%  
PMP 3,39% 3,6% + 0,21

 

 

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL