Panouri ILEGALE în centrul orașului, patroni ținuți în brațe de Primărie – FOTOGALERIE

De ziua orașului în anul 2018 se va implini exact un an de zile de când o serie de panouri publicitare ar fi trebuit să fie înlăturate din centrul orașului Botoșani.

 

Regulament votat degeaba

 

Nu s-a întâmplat acest lucru și culmea, nu a fost aplicată nici o sacțiune din partea PrimărieI Botoșani sau Poliției Locale.

 

Regulamentul prin care s-a impus înlăturarea panourilor publicitare din Centrul Vechi, Calea Naţională de la Magazinul Big la Uvertura Mall, Strada Marchian, Strada Cuza Vodă - de la Casa Sindicatelor până la Primăria Botoşani, Pietonalul Unirii, Bulevardul Eminescu - de la Casa Ventura până la intersecţia cu Octav Onicescu a fost votat în 22 noiembrie 2016.

 

Asta, după îndelungi discuții în contradictoriu în Consiliul Local.

 

Dezafectare sau interese?

 

Odată votat, s-a dat termen data de 23 aprilie pentru dezafectare.

 

Bineînțeles că aceste elemente se află neclintite, ba chiar unul dintre ele, cel din fața magazinului Romarta a fost consolidat după ce a fost la un pas să se prăbușească, anul trecut în luna octombrie.

 

”Nici până în acest moment nu am eliberat aceste zone de panourile publicitare. Doresc să știu care este momentul pentru care nu a fost dusă la îndeplinire Hotărârea Consiliului Local nr. 271 din data de 22 noiembrie”, spunea Silvia Diaconu, consilier local PSD, într-una din ședințele de Consiliu Local.

 

Nu s-a întâmplat nimic.

 

Notificări trimise sau nu?!

 

Pe data de 19 iulie 2017 Primăria a arătat la modul declarativ că trimite notificări către agenții economici pentry dezafectarea panourilor publicitare din municipiul Botoșani

 

„Colegii de la serviciul urbanism au început să facă adrese agenților economici pentru a scoate panourile publicutare din zona interzisă. Avem o HCL din luna noiembrie 2016 care extinde zona interzisă, care era doar în Centrul Vechi, pentru a împiedica poluarea vizuală. Și atunci agenții economici vor fi notificați să scoată acele panouri”, spunea atunci Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

O săptămână aveau la dispoziție. Nu s-a întâmplat nimic.

 

2 octombrie 2017, un panou de pe Calea Națională aprope să cadă pe trotuar.

 

Firma care deține panoul publicitar a avut la dispoziție 24 de ore pentru dezafectare, fiind notificată atât în scris cât și telefonic.

 

”În ipoteza în care nu-l vor dezafecta vom face noi această operațiune prin Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement și despăgubirile vor fi imputate proprietarului panoului”, spunea atunci Marian Murariu.

 

Ce credeți că s-a întâmplat? Panoul este tot acolo.

 

30 octombrie 2017

 

„Împreună cu arhitectul șef și cu colegii de la Juridic, vom analiza situația panourilor publicitare. Noi între timp am primit solicitări din partea a mai multor agenți economici care au panouri publicitare în zonă și prin aceste petiții m-au rugat să-i lăsăm până la sfârșitul anului 2017 și să le dezafecteze din ianuarie 2018”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

A trecut și 31 decembrie 2017, a trecut și 1 ianuarie 2018, mai sunt câteva zile și se termină luna martie, panourile sunt tot acolo.

 

Viceprimarul Marian Murariu evită să explice de ce și arată că vina este împărțită cu mai mulți șefi de prin Primărie.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store