Pagubă pentru un botoșănean, o parte din avere i s-a făcut scrum – FOTO

Un incendiu a avut loc, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Concești.

 

O magazie și un depozit de furaje s-au aprins, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.

Pompierii militari de la Punctul de Lucru Darabani și voluntarii din comuna Concești au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

 

Aceștia au reușit să limiteze propagarea flăcărilor și au salvat locuința și celelalte construcții din gospodărie, dar și casa vecinilor.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă:

  • efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
  • nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
  • la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
  • verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
  • nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
  • nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.