Pacienţii undercover ai şefului CAS Botoşani spionează cu voia ministrului

 

Iniţiativa conducerii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoşani de a folosi botoşăneni pentru a „spiona” activitatea pe care o desfăşoară medicii la cabinetele de familie şi farmaciştii a fost apreciată şi de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

În cadrul unei întâlniri care a avut loc săptămâna trecută la Iaşi, unde a participat şi directorul CAS Botoşani, Costel Lupaşcu, a fost discutată din nou problema de la Botoşani cu privire la neregulile întâlnite în activitatea medicilor de familie. „A fost o discuţie la Iaşi, a fost prezent şi dl ministru Eugen Nicolăescu şi fostul ministru, dl Cepoi şi am vorbit despre chestia asta. Ideea e în regulă, e bună, se practică în unele state europene. Probabil că au mai existat sau există asemenea iniţiative şi în alte judeţe, însă sub alte forme”, a spus Costel Lupaşcu.
Decizia a venit ca urmare a numeroaselor abateri depistate de corpul de control al instituţiei la cabinetele cadrelor medicale şi la punctele farmaceutice din judeţ. Numai la ultima verificare şapte medici de familie au primit avertismente din cauză că nu au fost găsiţi la muncă în timpul programului de lucru.
CITEŞTE:
 „Agenţi secreţi” la cabinete de medicină primară - AFLĂ cine-i trimite
[[banner]]