Ovidiu Portariuc pus pe așteptare de Dragnea și ai lui

Procesul de schimbarea a lui Ovidiu Portariuc din fruntea Organizaţiei Municipale a PSD Botoşani pare să nu se fi încheiat, cel puţin pentru fostul edil, care este de părere că debarcarea sa nu s-a făcut în conformitate cu statutul partidului.

 

Capii PSD o scaldă în analize

Încrezător în liderii de la centru, acesta s-a plâns şefilor, dar în preajma alegerilor niciun membru de partid nu-şi permite să dinamiteze o întreagă organizaţie pentru liniştea sufletească a unui singur membru. Aşa se face că, în timp ce Ovidiu Portariuc aşteaptă ca „dreptatea” să vină de la social-democraţii de la centru, greii partidului tărăgănează verdictul, mergând pe clasicul stereotip al „analizei aflate în desfăşurare”


Nori negri se adună în jurul fostului lider al PSD Botoşani, pentru care ultimele trei luni au reprezentat o prăbuşire abruptă a carierei sale politice. Factorul declanşator al declinului a fost reprezentat de slabele rezultate înregistrate la alegerile locale din 5 iunie, din cauza cărora a pierdut în primă fază fotoliul de edil al municipiului reşedinţă de judeţ. Ajuns la Bucureşti, în penultima şedinţă a Comitetului Executiv Naţional (CEX) ce a avut loc la Târgovişte, Portariuc împreună cu alţi cinci colegi de partid şi şefi de organizaţii judeţene şi-au înaintat demisiile din funcţiile de conducere.

Dreptatea lui Portariuc nu a mai venit

Deşi după predarea puterii de la judeţ, fostul primar a revenit la cârma Organizaţiei Municipale, ghinionul s-a ţinut scai, deoarece la scurt timp şi-a pierdut influenţa şi asupra pesediştilor din municipiu. Convins de faptul că decapitarea sa este manevrată de interesele ascunse ale altor colegi din partid, Ovidiu Portariuc a aşteptat ca hotărârile politice ale social-democraţilor botoşăneni să fie luate la bani mărunţi de şefii de la centru, mai ales că la sfârşitul săptămânii trecute ştabii din PSD şi-au dat întâlnire la Vaslui, unde a avut loc o nouă şedinţă CEX.

 

Aşa cum era însă de aşteptat, conducerea centrală a partidului nu-şi permite ca în apropierea alegerilor parlamentare să înteţească şi mai tare focul mocnit al nemulţumirilor, motiv pentru care aceştia au pus organizaţia în stand by, mergând pe vechiul clişeu al analizei.

 

„Ştim de nemulţumirile lui Ovidiu, motiv pentru care am solicitat de la Organizaţia Judeţeană (a PSD Botoşani-n.r.) dosarul şedinţei în care a fost schimbat acesta. Pentru a ne face o părere clară despre ceea ce s-a întâmplat acolo, este nevoie să cunoaştem părerile ambelor părţi. Urmează să facem o analiză pe această speţă, astfel încât situaţia de la Botoşani să fie tranşată în şedinţa Biroului Permanent Naţional”, a declarat pentru cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” Marian Neacşu, secretarul general al PSD, precizând că în momentul în care Portariuc şi-a dat demisia din funcţia de şef al Organizaţiei Judeţene nu s-a făcut nicio înţelegere astfel încât acesta să rămână lider la municipiu, motiv pentru care schimbarea sa din fruntea celei de-a doua organizaţii se poate justifica.

 

Pesediştii botăşăneni stau fără griji

 

Intrat pe funcţie de şef al Organizaţiei Municipale a PSD Botoşani, Costică Macaleţi nu are nicio temere că apele în teritoriu ar putea fi schimbate de şefii de la centru.

 

„Cei de la Bucureşti nu mai au ce să analizeze, deoarece schimbarea lui Ovidiu Portariuc s-a realizat prin votul Biroului Permanent Judeţean şi a Comitetului Executiv Judeţean. Decizia de înlocuire s-a făcut pe principiul slabelor rezultate, iar hotărârea luată stă în picioare”, a declarat Macaleţi.

 

Nici şefa Organizaţiei Judeţene a PSD, Doina Fedorovici, nu crede că centrul va interveni asupra deciziilor luate în teritoriu, mai ales că pesediştii încep pregătirile pentru campanie.

 

„Noi am comunicat încă din momentul deciziei (înlocuirea lui Portariuc din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD-n.r.) documentele şedinţei, aşa cum facem de fiecare dată. Nu cred că vor fi schimbări impuse de Bucureşti, deoarece colegul nostru de partid nu ştiu să se fi adresat Comisiei de etică, ceea ce înseamnă că nu există motive pentru ca Bucureştiul să revină asupra hotărârii validate în BPJ”, a declarat Doina Fedorovici.

Potrivit acesteia, pesediştii botoşăneni sunt cuprinşi de febra parlamentarelor şi a creionării planului de guvernare, în care urmează să fie incluse şi proiectele autorităţilor municipale, nemaiavând timp să se complice cu astfel de nemulţumiri.

(Sursa Evenimentul Regional al Moldovei)