ORDONANȚA IV: Măsuri mai dure pentru populație, unele prețuri plafonate, dezinfectante la blocuri - LISTA noilor reguli

 

În urmă cu puțin timp ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat au susținut o declarație de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

 

Oficialii au prezentat o nouă ordonanță militară, cea cu numărul IV.  Și asta pentru că România va intra în scenariul al IV-lea de protecție în fața coronavirusului. Acesta lucru se va întâmpla când în România numărul de îmbolnăviri va trece de 2.000. Se estimează se va întâmpla în cursul zilei de luni (30 martie) sau în cursul zilei de marți. Și asta pentru că duminică la ora 13:00 erau 1.760 de cazuri pozitive.

 

Marcel Vela a anunțat noi măsuri.

„Sunt măsuri dure, poate cele mai dure pe care le-a avut România în ultimii zeci de ani.Este greu să se ți se îngrădească unele drepturi”,

Marcel Vela, ministru MAI.

 

 

Astfel, persoanele în vârstă de peste 65 vor avea voie să circule întreaga zi doar pentru probleme medicale. De asemenea, vârstnicii vor avea voie să iasă cu animalele de companie în intervalul orar 20 -21.

 

Cei care nu respectă izolarea la domiciliu sunt băgați în carantină și vor trebui să-și achite cheltuielile de carantinare. Cei care nu respectă perioada de carantinare vor mai sta încă 14 zile în carantină.  Și își vor plăti cheltuielele. 

 

„Conducătorii auto care intră în țară, cei care condus un tonaj mai mare de 2,4 tone, au trei opțiuni: fie angajatorul le asigură un loc să se izoleze între curse, nu mai mult de 14 zile, fie declară că se izolează la domiciliu, fie autoritățile locale pun la dispoziție spații de carantinare, pentru a asigura protecția familiilor”,

Marcel Vela, ministru MAI

 

 

Autoritățile publice locale vor trebui să asigure dezinfectante în toate scările de bloc.

 

Vor trebui să fie asigurate spații de cazare pentru cadre medicale.

 

 Autoritățile locale vor trebuie să monteze dispozitive cu soluții dezinfectate la toate intrările blocurilor și vor efectua dezinfecții în spațiile de la intrarea în blocuri.

 

Ministerele cu rețea sanitară proprie vor asigura, la cerere, spații hoteliere pentru personalul din sistemul public sanitar.

 

Interdicția privind circulația într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică doar circulației pietonale.

 

Ministrul Vela a anunțat că preţurile la energie electrică, gaze, carburanţi şi apă se plafonează

 

Măsurile vor fi puse în aplicare începând cu 31 martie 2020.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store