Deși medicina de familie este considerată Cenușăreasa sistemului sanitar, există și cadre medicale care câștigă sume substanțiale, în unele cazuri chiar și de peste 35.000 de lei pe lună.
Iar acum, în plină pandemie, medicii de familie chiar își pot demonstra utilitatea, botoșănenii fiind sfătuiți să evite spitalele și să se adreseze cabinetelor de medicină de familie, dacă întâmpină probleme, altele decât cele asociate cu simptomatologia noului virus.
Medicii de familie sunt plătiți de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) în baza contractelor încheiate. Iar banii primiți depind atât de numărul de pacienţi înscrişi, cât şi de serviciile medicale prestate. De aceea sumele decontate diferă de la o lună la alta și evident de la un medic la altul.
La nivelul județului, 159 de medici de familie au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Aceștia au în grijă de la câteva sute până la peste 2.000 de pacienți. Și asta pentru că nu li se impune un număr maxim de pacienți.
„Medicii pot avea mai mult de 2.200 de pacienți, peste numărul acesta își pot prelungi programul. Teoretic din câte știu nu sunt refuzuri la ușa cabinetului, nu a reclamat nimeni situația asta în care să se ducă să se înscrie și (n.r. medicul) să spună că are prea mulți pacienți”,
Carmen Nicolau, președinte Casa de Asigurări de Sănătate.
Reprezentanții CAS au publicat pe site deconturile pentru una dintre lunile acestui început de an, până la declanșarea stării de urgență în România. Iar suma totală este de
3.628.299,76 lei.
Cea mai mare sumă îi revine medicului de familie din comuna Ungureni care a primit 38.700 de lei. Este o comună mare și ca atare acest medic potrivit reprezentanților CAS are mulți pacienți în subordine. Astfel că în fiecare an el a fost în topul celor mai bine plătiți medici de familie din Botoșani. În 2014, medicul din Ungureni a luat și câte 19.347 lei pe lună, în 2017 în jur de 21.473 lei, iar în 2018 – 24.825 de lei.
Topul celor mai bine plătiți medici este completat de medici din Darabani – 37.532 de lei, din Corni – 37.230 de lei, Vorona – 36.399 de lei.
Trebuie precizat că din banii decontați de CAS, medicii de familie îşi plătesc toate cheltuielile cabinetului: salariul asistentelor, al femeii de serviciu, impozitele la stat, utilităţile, chiria. Astfel ceea ce rămâne după scăderea acestor cheltuieli reprezintă venitul propriu al medicului de familie.
În aceste condiții sunt și medici care de abia reușesc să își țină deschis cabinetul. De exemplu, medicii din Trușești și Rădăuți- Prut iau puțin peste 8.000 de lei, sumă insuficientă pentru ca după plata tuturor cheltuielilor auxiliare, să rămână un venit decent pentru medic. Cazurile sunt puține totuși, majoritatea medicilor reușind să obțină venituri de peste 20.000 de lei.
Cert este că un colac de salvare îl reprezintă și banii încasați pentru orele prestate în centrele de permanență. Medicii care activează în aceste centre sunt plătiți cu 66 de lei ora și își rotunjesc astfel veniturile.
Iar acum au prilejul de a-și rotunji și mai mult veniturile acordând asistență medicală pacienților care nu au voie să-și părăsească localitățile de domiciliu.
De altfel, medicii de familie au solicitat să poată acorda și consultații online pentru pacienții cu afecțiuni ușoare, însă solicitarea ar fi mai degrabă valabilă pentru orașe, pentru că în mediul privat, această modalitate este inaccesibilă. Și asta deoarece nu au echipamente de protecție.
De asemenea, medicii de familie cer modificarea pachetelor de servicii și a contractului cadru, astfel încât să poată elibera rețete inculsiv prin email.
„Modificările solicitate sunt necesare pentru a putea acorda consultații decontate de casa de asigurări pentru pacienți, în așa fel încât să le putem scrie și rețete compensate sau gratuite, concedii medicale, recomandări de îngrijiri la domiciliu, paliative, de dispozitive medicale și tot ceea ce face parte din actul medical. De asemenea pentru a putea trimite toate aceste documente medicale în mod legal prin e-mail, prin alte platforme digitale sau înmâna unui aparținător, în funcție de situația fiecărui pacient în parte.
Prevederile contractuale actuale pot fi interpretate diferit de funcționarii caselor de asigurări sau ai Curții de Conturi în anii ce vor urma pandemiei. Putem consulta în cabinet, față în față, doar pacienții care au nevoie absolută de o astfel de consultație clasică, în cabinet sau la domiciliu, în această perioadă excepțională a pandemiei COVID-19 și a stării de urgență decretate de Președintele României. Trebuie să o facem, pentru binele tuturor, pentru a limita transmiterea noului coronavirus pe cuprinsul României și pentru a preveni decesele evitabile atât în rândul pacienților cât și al personalului medical.”,
transmite Federația Națională a Patronatelor Medicilor Familie.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: