Ordinul de protecție va fi extins: Durata sa maximă se majorează cu șase luni

Cetățenii vor avea un grad crescut de protecție în fața unor agresiuni iminente, putând să solicite un ordin de protecție. Acest instrument judiciar și-a arătat eficiența în protejarea victimelor violenței domestice și este extins acum la orice situație în care există riscul unei agresiuni iminente. Durata sa maximă se majorează de la 6 la 12 luni.

 

Majorarea cu șase luni a perioadei de protecție și extinderea categoriilor de beneficiari vor crește numărul de vieți salvate, vor evita traumele fizice sau psihice și vor crește gradul general de protejare a cetățenilor. Faptele ce pot justifica solicitarea un asemenea ordin sunt: loviturile cauzatoare de leziuni ce necesită minim 3 luni de îngrijiri medicale, violența de natură sexuală, amenințarea, hărțuirea (inclusiv în mediul online sau telefonic), intimidarea martorilor și alte acte de violență fizică sau psihică ce pun în pericol viața, integritatea sau libertatea unei persoane. În cazurile grave, se poate aplica monitorizarea agresorului cu o brățară electronică.

 

Acest proiect PNL a fost propus de ministrul Justiției, Alina Gorghiu și a fost realizat cu sprijinul tehnic al experților din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, condus de liberalul Cătălin Predoiu. Actul normativ a fost aprobat de guvern de ieri și merge în procedură parlamentară în vederea adoptării, urmând să intre în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

 

”Această lege, susținută activ de miniștrii liberali, va crește numărul de vieți salvate, va evita traumele fizice sau psihice și va crește gradul general de protejare a cetățenilor. Faptele ce pot justifica solicitarea unui asemenea ordin sunt orice acte de violență fizică sau psihică ce pun în pericol viața, integritatea sau libertatea unei persoane. În cazurile grave, se poate aplica monitorizarea agresorului cu o brățară electronică. Ca președinte al Senatului, mă voi asigura că proiectul va fi dezbătut în mod eficient și va fi adoptat cât mai rapid, pentru ca intrarea în vigoare a acestor prevederi care pot salva vieți să fie urgentată”,

președintele Partidului Național Liberal, președintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă.

 

(Comunicat PNL Botoșani)