Oraşul a fost împânzit cu bannere: CE mesaje transmit botoşănenilor

Mai multe bannere au fost amplasate în municipiu în scopul informării cetăţenilor cu privire la semnalarea faptelor anticorupţie.

 

În scopul promovării mesajelor anticorupție și pentru a ajuta la cunoașterea faptelor care incriminează infracțiunile de corupție, în județul Botoșani au fost amplasate alte două bannere inscripţionate cu mesajul preventiv „Împreună Demolăm Corupţia” în scopul descurajării faptelor  de corupţie în interiorul Stadionului Municipal și la Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi – Prut, se arată într-un comunicat de presă.

 

Reamintim că în același context au fost amplasate mai multe bannere, cu același mesaj preventiv la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Botoşani, Biroului Vamal Stânca, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului de Jandarmi Botoşani.

 

Astfel, Direcţia Generală Anticorupţie, prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani, doreşte informarea cetăţenilor cu privire la posibilitatea utilizării Liniei Telverde anticorupţie 0800 806 806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă și la care pot fi sesizate fapte de corupţie săvârșite de personalul Ministerului Afacerilor Interne.

 

La acest număr de telefon răspund lucrători din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, zilnic între orele 06:00 – 24:00, iar între orele 24.00-06.00 intră în funcţiune căsuţa vocală, unde cetăţenii pot lăsa mesajele dorite.

 

De asemenea, așteptăm sesizările cetățenilorla adresa de e-mail [email protected], telefonic la0231/507.128, 0231/507.121saudirect la sediul Serviciului Județean Anticorupție Botoșanidin Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 54, clădirea IPJ Botoșani.