OPT şefi şi funcţionari de la municipiu, de la ex-vice la fost consilier, audiaţi două zile la DLAF Bucureşti

Audieri maraton în capitală timp de două zile, la începutul acestei săptămâni. Opt persoane împărțite în grupe de câte patru au fost chemate la Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) luni și marți.

 

Iarăși Avensa, iarăși proiectul cu modernizarea termoficării

 

Asta după ce, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au cerut implicarea DLAF-ului într-o anchetă ce vizează modul în care a fost organizată o licitație pentru reabilitarea cu bani europeni a sistemului de termoficare de la Botoșani.

 

Vorbim despre un eventual conflict de interese din cel de-al doilea mandat al lui Cătălin Flutur care este cercetat după ce ar fi semnat mai multe contracte de consultanță cu firma Avensa Consulting SRL.

Firmă la care ar fi fost angajat și fiul lui, Alexandru Flutur.

 

„În calitate de primar al municipiului Botoșani, a îndeplinit actul de semnare a unui număr de 11 contracte de consultanță, în perioada 24.07.2007 – 22.07.2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu Avensa Consulting SRL“, a arătat DNA într-un comunicat.

 

Săptămâna aceasta, mai mulți angajați ai Primăriei, printre care fostul viceprimar Romulus Eram, actual consilier la cabinetul primarului, Nicolila Chirilă, care a avut calitatea de consilier local și a fost și membru în comisie sau Mirela Ghiorghiță, directorul economic și Dana Aniței, șefa serviciului de achiziții, au dat declarații la DLAF.

 

”Este vorba despre un proiectant care a fost folosit ca o formulă de consultanță, de lansare de proiect. Au fost două firme și a câștigat Avensa, într-o asociere cu încă una. Problemele nu sunt legate de valoarea proiectului, ci de derularea licitației și de modul de stabilire al câștigătorului. Există suspiciuni precum că această licitație ar fi fost redirecționată către firma câștigătoare. Ancheta o face Departamentul Antifraudă la solicitarea DNA-ului, care a primit o reclamație din partea cuiva”,


Romulus Eram, fost viceprimar

 

La rându-i, DNA a cerut un punct de vedere de la DLAF care a chemat membrii comisiei de licitație la interogatorii.

 

”Ne-a întrebat doar de managementul proiectului”

 

Singurul care nu a fost prezent la audieri este fostul președinte al comisiei de licitație, Cătălin Alexa.

”Avensa a făcut o parte din proiectul pe termoficare. A stabilit liniile de intervenție pe reabilitarea pe termie, pe acest proiect. El a avut în componență și partea de cazane și partea de rampă și partea de linie. Din acest proiect s-au desprins apoi toate obiectivele pe care s-au făcut intervenții. Pe noi ne-a întrebat doar de managementul proiectului, modul în care s-a stabilit unitatea de proiectare care a câștigat întocmirea documentațiilor tehnice ce au produs în continuare efecte pe partea de execuție”,


Romulus Eram, fost viceprimar

 

Membrii comisiei de licitație au mai fost întrebați dacă au aprobat documentația pe analiza făcută de specialiști ori s-au implicat în această etapă și totodată dacă li s-ar fi sugerat favorizarea firmei Avensa.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store