Onişa rugat să intervină la Luigi pentru Popăuţi: Poate îi cere şi cazierul

 

Liberalul Ionică Nechifor i-a solicitat preşedintele judeţean al Partidului Conservator, Paul Onişa, să fie vocea sa atât la ministrul agriculturii Daniel Constantin, cât şi la un coleg de partid, fermier de profesie.
ionica nechifor popauti luigi

Iar nu sunt bani în buget pentru Staţiunea Popăuţi

După ce a consultat proiecţia de buget pentru anul 2014, Ionică Nechifor a criticat interesul aproape inexistent al Ministerului Agriculturii faţă de Staţiunea de Cercetare Popăuţi şi în ceea ce priveşte cercetarea din sectorul zootehnic. Şi asta în condiţiile în care la nivel european pe viitor se va pune accent pe producţia de lapte şi carne.
„Fac un apel către dl. Onişa, care sunt convins că în momentul de faţă cunoaşte foarte bine situaţia Staţiunii de Cercetare Popăuţi şi poate să ducă un mesaj dacă îi pasă de Staţiunea de Cercetare Popăuţi să ducă un mesaj către dl. ministru că avem nevoie de resurse financiare pentru că, indiferent dacă îmi dă sau nu bani dl. ministru pe 2014, noi vom începe lucrările pentru crearea de linii de lapte şi carne pe specia ovină”, a declarat Ionică Nechifor, directorul Staţiunii de Cercetare Popăuţi.

„Să vadă ce cazier are acea persoană”

Mai mult decât atât, şeful de la Popăuţi l-a rugat pe Paul Onişa să-i transmită unui „coleg marcant” din partid să renunţe la terenurile agricole pe care le deţine abuziv în zona Staţiunii Popăuţi, odată cu expirarea contractelor de concesiune.
Este vorba despre firma Eco-Lev care este condusă de Luigi Mihai Ionescu, persoană care ar face parte din Biroul Naţional al PC.
„Poate îi cere şi cazierul să vadă ce cazier are acea persoană”,
a mai spus Ionică Nechifor.
Luigi Mihai Ionescu ar deţine o suprafaţă totală de peste 200 de hectare de teren arabil pentru o perioadă de 10 ani de zile. Fermierul ar fi încheiat un număr de patru contracte care au fost prelungite cu un an de zile şi pentru care Staţiunea a deschis deja o acţiune în instanţă. (G.E.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
FAZA ZILEI : Descoperire la Popăuţi - Oile păşteau după program de bugetar