Om de afaceri din Botoșani trimis în judecată de procurorii DNA

Gabriel Chiriac, omul de afaceri din Botoșani care a trimis o judecătoare la Paris și este acuzat de cumpărare de influență și infracțiuni de spălare de bani a fost trimis în judecată de procurorii DNA.


 

Potrivit comunicatului emis de procuroii DNA, cercetările penale efectuate în prezenta cauză faţă de cei 8 inculpaţi vizează perioada ianuarie 2010 – mai 2011şi din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat un tablou infracţional complex, la care au participat pe de o parte persoane, investite cu demnităţii publice şi pe de altă parte, patroni de firme cu interese judiciare ori avocaţi ai acestora.

”Petreceri gratuite la Paris, obiecte vestimentare de lux”

Primele s-au folosit de prerogativele funcţionale şi de statut, în scopul rezolvării unor probleme personale, precum petreceri gratuite pentru aniversările proprii la restaurante exclusiviste din Paris, Bucureşti, vacanţe şi călătorii cu avionul gratuite, anulare de bilete de avion şi obţinerea altor bilete conform dorinţelor, cazare în apartament dintr-un cartier exclusivist al Parisului, obiecte vestimentare de lux. Ultimele au oferit avantajele materiale menţionate primei categorii şi au obţinut tergiversarea dosarelor aflate pe rolul instanţei supreme, strămutarea ori promisiunea traficului de influenţă în perspectiva unor soluţii favorabile.
Astfel, inculpata Gabriela Victoria Bîrsan a deţinut calitatea de preşedinte al secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, funcţie de conducere şi statut profesional ce i-a conferit un ascendent moral şi de statut profesional raportat la personalul auxiliar al secţiei şi faţă de persoanele ce s-au aflat în serviciu său, respectiv şoferul de la cabinetul preşedintelui secţiei.
Inculpata  Iuliana Puşoiu a deţinut funcţia de judecător al secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a judecat dosarele în care avocatul  Radu Gherbovan Silinescu a reprezentat firmele interesate în obţinerea soluţiei de strămutare ori admitere a recursului.
Inculpatul Anton Pandrea a deţinut calitatea de preşedinte al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, funcţie de conducere şi statut profesional în baza căruia a emis autorizaţii de interceptare, în cauza ce le viza pe avocata  Claudia Gherbovan Silinescu, judecătoarele Gabriela Victoria Bîrsan şi Iuliana Puşoiu , şi astfel, şi-a permis, ca prin ignorarea, încălcarea şi sfidarea datoriei profesionale de statut să divulge secretul profesional în favoarea relaţiei de colegialitate şi prietenie pentru Corina Alina Corbu, care la rândul său a transmis celor trei persoane anterior menţionate cercetate.

”Câștiguri suplimentare, declarații mincinoase”

Inculpatul  Florian Ionescu, la rândul său în acelaşi registru al prieteniei şi supunerii faţă de cea care l-a,,ţinut aproape,, şi i-a dat posibilitatea unor câştiguri suplimentare prin munca desfăşurată în calitate de om de casă, a declarat mincinos, fără reţinere pentru a-şi apăra protectoarea atunci când s-a pus problema să prezinte contextul real în care a ridicat bilete pentru judecătoarea Gabriela Victoria Bîrsan de la o firmă de turism.
Inculpaţii  Claudia şi Radu Gherbovan Silinescu au avut calitatea de avocaţi ai celor patru firme în interesul cărora au realizat cumpărarea de influenţă și darea de mită. Inculpatul  Gabriel Chiriac, a deţinut calitatea de acţionar majoritar a două din firmele în favoarea cărora, avocata sa şi el personal a realizat cumpărarea de influenţă şi pentru care a derulat tot demersul de recompensare a judecătoarelor care au sacrificat demnitatea profesională, decenţa profesională şi statutul doar ca să-i servească interesul. Recompensa omului de afaceri şi al avocaţilor acestuia a fost permanent prezentă în perioada ce formează obiectul prezentului dosar, iar sumele de bani necesare au provenit de la firme, fiind mascate prin,,contracte de asistenţă juridică formale,,.
Interesul inculpatului  Gabriel Chiriac a fost major şi a pornit de la faptul că firmele sale au avut litigii în perioada 2010-2011 cu instituţii ale statului, prin care au contestat la instanţe de contencios administrativ diferite amenzi aplicate (ex:protecţia consumatorului, organe fiscale), au pierdut procese la fond, iar respingerea recursului, ar fi dus implicit la pierderea unor sume de bani importante.

Omul de afaceri a contestat amenda

În plus, în situaţia în care inculpatul  Gabriel Chiriac nu ar fi achitat sumele la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească irevocabilă era pasibil de răspundere penală, deoarece nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituia infracţiune şi se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment.
De aceea, inculpatul Gabriel Chiriac, prin intermediul avocatei Claudia Gherbovan Silinescu , a contestat amenda într-unul din dosare, aşa încât recursul la secţia de Contencios Administrativ si Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde şefa secţiei era chiar prietena foarte bună a avocatei sale, iar judecător la această secţie era tot o prietenă a avocatei sale, judecătoarea Iuliana Puşoiu, realizând şi el la rândul său legătura de prietenie, la momentul potrivit, când avea multe cauze şi cereri de strămutare pe rolul instanţe supreme de control judiciar, i-au creat convingerea că soluţionarea în favoarea sa este posibilă.

Cinci firme, două ale lui Gabriel Chiriac asigurate de judecători

În esenţă, probele administrate relevă relaţia infracţională dintre judecătorii: Victoria Gabriela Bîrsa, Iuliana Pușoiu ,Corina Corbu  de la Secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Anton Pandrea de la Secţia penală a instanţei supreme, avocaţii Claudia Gherbovan Silinescu şi Radu Gherbovan Silinescu, care au asigurat asistenţă juridică pentru cinci firme din care două aparțineau omului de afaceri  Gabriel Chiriac , beneficiare ale admiterii strămutărilor, suspendării judecării cauzelor până la soluţionarea strămutărilor, traficului de influenţă, favorizării făptuitorului.
Pe un alt palier, probele administrate relevă relaţia dintre  Gabriela Victoria Bîrsan şi  Florian Ionescu , șofer la cabinetul președintelui secției de contencios administrativ, dar și om în casă aflat la dispoziția personală a acesteia.
„Capturarea” justiţiei în domeniul contenciosului administrativ a presupus pe de o parte acapararea "funcţiei judiciar administrative de conducere a secţiei de contencios administrativ şi fiscal" a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce a fost deturnată de la menirea sa constituţională şi legală şi folosirea acestei demnităţi conform intereselor judiciare ale celor cinci firme.
Practicile infracţionale s-au bazat pe o reţea de cereri de strămutare, concomitent cu suspendarea judecării cauzelor de fond până la soluţionarea strămutării, în scopul tergiversării flagrante în favoarea firmelor beneficiare. Această activitate infracţională a fost facilitată de către preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal, inculpata Gabriela Victoria Bîrsan chiar şi în situaţii în care nici măcar nu s-a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea strămutării.
O a doua modalitate a constituit-o soluţionarea unor dosare de către judecătoarea Iuliana Puşoi în mod favorabil firmelor reprezentate, asistate chiar de către avocatul  Radu Gherbovan Silinescu.Sistematic aceste activităţi infracţionale au fost precedate, însoţite sau urmate de primirea de către cele două judecătoare implicate, inculpatele Gabriela Victoria Bîrsan  şi  Iuliana Puşoiu, pentru aceste servicii judiciare de: excursii,bilete de avion,cadouri provenind de la omul de afaceri şi cei doi soţi avocaţi, inculpaţii  Claudia şi Radu Gherbovan Silinescu.

”Veche relație de colegialitate și prietenie”

În cazul judecătoarei Gabriela Victoria Bîrsan  foloasele au fost date direct ori prin intermediul şoferului preşedintei secţiei de contencios administrativ şi fiscal, inculpatul  Florian Ionescu, ce a dat declaraţii mincinoase în favoarea „şefei sale”.
De altfel, din probele administrate în cauză a rezultat că Gabriela Victoria Bîrsan,  Iuliana Puşoiu , Claudia Gherbovan Silinescu şi Gabriel Chiriac  au speculat aşa numita “veche relaţie de colegialitate şi prietenie„ şi sub pretextul acesteia, aportul individual infracţional s-a corelat cu foloase reciproce obținute prin comiterea unor infracţiuni de corupţie.
În realizarea rezoluţiei infracţionale, reţinem o gamă variată a actelor materiale menite să asigure inculpaţilor implicaţi un veritabil mod de viaţă, iar succesiunea „serviciilor” oferite judecătoarelor Puşoiu Iuliana şi Bîrsan Gabriela Victoria pentru „favoruri judiciare” dar și pentru păstrarea și conservarea relației cu acestea s-a situat în centrul activităţii infracţionale a soţilor avocaţi Claudia, Radu Gherbovan Silinescu şi a Gabriel Chiriac. Probele administrate în cursul urmăririi penale au dezvăluit tabloul unei conivenţe tacite între inculpaţii implicaţi, de cele mai multe ori fiind subînţelese modalităţile de,,rezolvare,,.
Descoperirea relaţiei infracţionale dintre Iuliana Puşoiu,  Gabriela Victoria Bîrsan,  Claudia Gherbovan Silinescu,  Radu Gherbovan Silinescu şi  Gabriel  Chiriaca fost îngreunată, favorizată şi chiar zădărnicită, în raport cu unele fapte de către  Anton Pandrea, care pe fondul cercetărilor efectuate faţă de judecătoarele Iuliana Bîrsan Gabriela Victoria Bîrsan şi avocata  Claudia Gherbovan Silinescu le-a ajutat prin intermediul  Corina Corbu,,să afle,, că sunt vizate de cercetările penale pentru infracţiuni de corupţie.

” Convorbiri ambientale între judecătoare și înregistrări de imagini”

Astfel, judecătorul  Anton Pandrea a autorizat la data de 5 aprilie 2011, în calitate de preşedinte al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, interceptarea şi înregistrarea audio – video pe o durată de 30 zile a convorbirilor telefonice ambientale dintre  Iuliana Puşoiu,  Gabriela Victoria Bîrsan şi Claudia Gherbovan Silinescu, precum şi înregistrarea de imagini.
Despre activităţile judiciare pe care le-a dispus(deşi erau nepublice) i-a spus judecătoarei  Corina Alina Corbu, iar aceasta, la rândul său, în calitate de „prietenă” a atenţionat-o  Claudia Gherbovan Silinescu , consecinţa fiind îngreunarea şi zădărnicirea urmăririi penale, deoarece imediat au aflat şi judecătoarele  Iuliana Puşoiu Gabriela Victoria Bîrsan.
 Anton Pandrea a dispus măsuri de supraveghere în cauză și având o legătură colegială cu Corina Corbu i-a spus că  Claudia Gherbovan Silinescu face obiectul unor măsuri de supraveghere. De aici și până la favorizarea celor trei a fost o simplă chestiune de limbaj "vorbiți mai puțin".
Astfel, probele administrate au relevat că începând cu data de 5 aprilie 2011,  Anton Pandrea a autorizat măsurile de supraveghere, discuțiile interceptate între persoanele vizate de cercetări sau între acestea și alte persoane erau centrate doar pe tema justificării cu o perseverență când modestă când impertinentă a mitei primite până la aceea dată, tocmai pentru că aflaseră de existenţa cercetărilor care le-ar putea viza. Prin intermediul inculpatei Gherbovan Silinescu Claudia şi  Iuliana Puşoiu ,  Gabriela Victoria Bîrsan au fost avertizate asupra măsurilor care le vizau.
Așadar, deși nu a existat o legătură directă a fiecăruia dintre judecătorii Anton Pandrea  și  Corina Corbu cu fiecare dintre cele trei beneficiare ale favorizării, divulgarea datelor s-a realizat de la unul la altul, prin circuitul de prietenii dintre cei vizați.
De altfel, după ce „au aflat despre cercetările efectuate în cauză” preocuparea majoră a judecătoarelor  Iuliana Pușoiu și  Gabriela Bârsan a fost de a-și constitui probe, alibi, justificări,revendicând cu un plus de tenacitate corectitudinea relației dintre ei, pentru a ascunde cooperarea lor delictuală.
În cauză s-a dispus luarea masurilor asigurătorii asupra unor bunuri aparținând Gabriela Victoria Bîrsan, Iuliana Pușoiu , Claudia și Radu Gherbovan Silinescu.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI.
CITEȘTE:
 Patron din Botoșani cercetat de DNA că a trimis judecătoare la... Paris