Om de afaceri - candidat la Primăria Darabani după ce s-a enervat pe edilul şef

 

Primarul Ghiorghi Burlacu a mai „câştigat” un contracandidat la Primăria oraşului. Este vorba despre omul de afaceri local Dan Tîrniceru-Ifrim (foto), care a fost foarte vehement la adresa primarului Burlacu în ultima şedinţă a Consiliului Local.
Supărarea acestuia provine de la faptul că a solicitat Primăriei şi CL din localitate concesionarea a 10 ari de teren în spaţiul Oborului, iar acest proiect de hotărâre nu a fost inclus pe ordinea de zi. „Am solicitat acum trei luni de zile primarului şi consilierilor concesionarea a 10 ari de teren la Obor pentru un depozit. Toată lumea a fost de acord, dar nu s-a întâmplat nimic. Poate se aşteptau să le dau ceva, dar eu nu mă ocup cu aceste lucruri”, a declarat Ifrim pentru Darabaneni.ro. Acesta a contestat la finalul şedinţei consilierilor felul în care Primăria face economie la bugetul local prin întreruperea curentului în anumite intervale orare noaptea, dar şi modalitatea prin care au fost vândute fostele rezervoare de combustibil care au aparţinut Primăriei. „Din postura omului simplu eu consider că principalii vinovaţi de închiderea Spitalului Orăşenesc sunt trei persoane: primarul, senatorul şi deputatul. Aceste discuţii despre Spitalul Orăşenesc sunt exact cum ar duce popa mortul la cimitir, iar la marginea gropii s-ar încerca resuscitarea lui. Eu a am în prezent opt angajaţi cu carte de muncă şi voi mai angaja încă cinci, cu sau fără ajutorul Primăriei. Voi candida ca independent la Primăria Darabani şi lumea va afla adevărul despre neregulile din cadrul acestei instituţii”, a spus Dan Tîrniceru-Ifrim.