Oligarhia PSD: Fiul botoșăneanului Octav Cozmâncă numit vicepreședinte al Consiliului Fiscal

Adrian Năstase a anunțat că, împreună cu Octav Cozmâncă, se implică pentru renașterea PSD.

 

Consiliul Fiscal a anunțat, miercuri, că Daniel Dăianu, fost membru neexecutiv al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), a fost ales în funcția de președinte, iar vicepreședinte a fost numit Bogdan-Octavian Cozmâncă, nominalizat de BNR.

 

Ședința Consiliului Fiscal a avut loc luni, iar cei doi au fost aleși prin vot secret.

 

”In data de 16.07.2019 a avut loc ședința Consiliului Fiscal în cadrul căreia au fost aleși președintele și vicepreședintele instituției. În urmă votului secret al membrilor exprimat în bază art. 56 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 a fost ales drept Președinte al Consiliului Fiscal dl. Acad. Daniel Dăianu, iar pentru funcția de vicepreședinte a fost ales dl. Bogdan-Octavian Cozmanca”, se arată în comunicatul citat de aktual24.ro.

 

La începutul lunii iulie, Plenul Parlamentului i-a validat pe cei cinci noi membri ai Consiliului Fiscal: Daniel Dăianu, Bogdan-Octavian Cozmâncă, George Georgescu, Georgiana Camelia Cretan și Sebastian Bogdan Căpraru.

 

Bogdan-Octavian Cozmâncă este fiul lui Octav Cozmâncă, fost președinte executiv al PSD în perioada 2003-2005. Recent, Adrian Năstase a anunțat că se implică cu Cozmâncă pentru renașterea PSD.

 

„Impreuna cu Octav Cozmâncă și cu alți foști și actuali lideri ai PSD, am decis să constituim Grupul de sprijin pentru actualul PSD, ținând seama de situația dificilă a partidului după alegerile europarlamentare”, a scris Adrian Năstase pe blogul personal.

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store