Olguța Vasilescu, în inspecție la un șantier de 11 milioane de euro deschis de Elsaco la olteni – FOTOGALERIE

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, împreună cu directorul general al Companiei de Apă Oltenia, Alin Ionuț Șuiu, au vizitat săptămâna aceasta șantierul deschis pentru primul dintre tronsoanele care vizează Firul II de aducțiune Izvarna – Craiova.

 

Cele două firme câștigătoare respectă graficul, au finalizat Proiectul Tehnic, au achiziționat materialele necesare, și aici vorbim de conducte cu un diametru de peste 1 metru, iar pe 2 martie se va emite Ordinul de Începere a Lucrărilor, a anunțat primarul Craiovei.


Reabilitarea tronsonului VI din conducta de aducțiune Izvarna – Craiova, Firul II, este un contract care include atât proiectare, cât și execuție și a fost câștigat de Asocierea firmelor SC Elsaco Electronic SRL (lider de asociere) și Ecoapa Design SRL, pentru o valoare de 54,4 milioane de lei.


Firmele au avut patru luni la dispoziție pentru întocmirea proiectului tehnic (ce conține memorii, desene, calcule, etc), obligație de care s-au achitat. La sfârșitul săptămânii trecute a fost obținută și Autorizația de Construire pentru coridorul din județul Dolj unde se vor executa lucrările. Întrucât vremea a fost favorabilă și antreprenorii au înțeles urgența acestui proiect, s-au făcut o serie de pași în avans.


”O parte din materialele necesare, respectiv 3.012 metri de conductă nouă, a fost deja achiziționată și se află în cele două depozite unde societățile au organizarea de șantier, mai exact la Ișalnița și pe Centura de Nord a Craiovei. Conform prevederilor contractuale, s-a făcut și prima plată către constructor, în valoare de 5% din suma totală a lucrărilor”,


Olguța Vasilescu, primar Craiova.


Reabilitarea conductei existente presupune, practic, introducerea unor conducte noi, care să reziste la presiuni de 10, respectiv 12 bari. Pentru ca toată această operațiune să fie posibilă, conducta a fost golită și predată constructorului, care a curățat-o și a verificat-o pe interior cu camere video. Până în acest moment s-au făcut 36 gropi de inspecție și s-au filmat CCTV peste 6000 metri de conductă.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store