Șoferul care a dat bir cu fugiții după ce a lovit cu mașina o femeie, a fost PRINS de polițiști

În seara de marți, 5 ianuarie 2016, o femeie a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati după ce a fost acroșată în timp ce traversa strada pe marcajul pietonal.

 

Încidentul s-a petrecut la ora 18.15, atunci când botoșăneanca de 52 de ani, care se deplasa în calitate de pieton, pe strada Griviţa din municipiu, s-a angajat regulamentar, pe marcajul pietonal, în traversarea străzii, împrejurare în care a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism al cărui conducator auto a părăsit ulterior locul faptei. În urma cercetărilor efectuate, conducătorul auto a fost identificat în persoana lui Ţ. I. de 21 de ani, din municipiul Botoşani. Acesta a fost depistat la domiciliu şi a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză continuă cercetările sub aspectul comiterii infractiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
VEZI ȘI: Femeie trântită pe trecerea de pietoni de un șofer care a fugit – FOTOGALERIE