Șoferii microbuzelor școlare în IZOLARE, cursuri decalate în două comune din Botoșani

Două şcoli din judeţul Botoşani şi-au decalat programul de organizare a cursurilor, după ce şoferii microbuzelor şcolare au intrat în izolare.

 

Asta deoarece șoferii au fost contacţi cu persoane infectate cu COVID-19.

 

Potrivit inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Ada Macovei, unităţile şcolare din comunele Albeşti şi Broscăuţi au fost nevoite să apeleze la conducători auto de la şcolile din comunele învecinate, pentru ca elevii să poată ajunge la cursuri.

 

Pentru ca şoferii să poată efectua atât cursele la şcolile de bază, cât şi cursele suplimentare de la Albeşti şi Broscăuţi, a fost luată decizia decalării programului şcolar la unităţile afectate de lipsa de personal, scrie Agerpres.

 

"În unităţile de învăţământ respective, pentru două săptămâni, au fost rugaţi colegi conducători auto din sistem, din alte unităţi administrativ teritoriale, să preia şi traseele pe care colegii lor bolnavi nu le pot face, astfel încât copii să meargă la şcoală, iar consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ au decalat programul de intrare şi ieşire de la cursuri, cu acordul cadrelor didactice şi cu înştiinţarea copiilor şi părinţilor, astfel încât să poată să fie posibilă transportarea lor la şcoală şi înapoi",

a declarat Ada Macovei.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store