Tânăra de 32 de ani care a produs accidentul rutier care a avut loc lângă Biserica Sfântul Spiridon nu avea permis de conducere pentru nici o categorie. Abia acum făcea școala de șoferi și pe acest considerent s-a încumetat să se urce la volan. La fel de inconștienți au fost și cei care s-au urcat în BMW cu ea, un băiat și o fată și ei la rândul lor fără carnet de conducere.
Liliana Andrei, șoferița care probabil nu va mai fi șoferiță pentru mult timp tremura ca varga când i s-a pus aparatul etilotest. Nu consumase băuturi alcoolice. Însă partea cea mai gravă a fost faptul că atunci când i s-au cerut actele a declarat senin că nu are permis. A arătat că mai era în mașină cu doi prieteni care însă imediat după producerea accidentului s-au pierdut în mulțimea de curioși.
La fața locului a ajuns și proprietarul BMW-ului, un tânăr care părea să fie mecanic și care și-a pus mâinile în cap când a văzut în ce stare e mașina. S-a învârtit în jurul ei pentru a vedea dimensiunea pagubelor după care s-a retras înjurând pe cel mai apropiat trotuar de unde urmărea nervos activitatea polițiștilor, jandarmilor și medicilor de la ambulanță.
Fata de 32 de ani s-a așezat pe bancheta din spate a mașinii și a început să amenințe pe oricine se apropia de ea că va fi dat în judecată dacă va fi fotografiată. Un polițist i-a transmis colegului să o păzească pentru ”a nu se pierde și ea prin mulțime”. (G.E.)
[[galerie-foto]]