Șofer oprit în trafic înainte de a ajunge la Botoșani, polițiștii au avut parte de o SURPRIZĂ

Oamenii legii au întocmit dosar penal.

 

La data de 18 septembrie 2022, ora 2:40, polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza Secţiei 12 Poliţie Rurală Preuteşti au oprit pe DJ 208 C pe raza comunei Vultureşti, sat Giurgești, autoturismul condus de către o persoană de sex masculin, pentru un control de rutină.

  

Procedându-se la controlul documentelor s-a constatat că acesta este un bărbat de 37 ani din municipiul Iaşi şi care a declarat verbal că se deplasează spre municipiul Botoşani.

          

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcoltest, rezultatul fiind de 0.78 MG/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

  

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe faptă prev şi ped de art. 336 alin. 1 din Cod Penal.