ȘOCANT: Educatoare acuzată că a agresat sexual şi a violat trei fetiţe cu vârste între 3 şi 7 ani

Pe de o parte, anchetatorii şi, pe de altă parte, cei care o cunosc pe educatoare conturează două portrete antagonice ale aceluiaşi om.

 

Cei care o cunosc, săteni şi colegi de serviciu, spun că este un cadru didactic foarte bine pregătit, că a implementat de-a lungul timpului numeroase proiecte didactice de succes şi refuză să creadă că faptele pentru care este anchetată sunt adevărate.

 

Maria Podolak are 51 de ani, locuieşte în municipiul Suceava, dar este angajată de aproximativ 20 de ani la Grădiniţa cu Program Normal din comuna Bosanci a judeţului Suceava.

 

Colegi ai educatoarei au scris pe reţelele de socializare că femeia beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, fiind siguri în cel mai scurt timp cu putinţă va reuşi să-şi dovedească nevinovăţia, relatează Adevărul.

 

În timp ce colegii o laudă, poliţiştii susţin că femeia ar fi agresat sexual şi violat trei fetiţe cu vârste cuprinse între 3-7 ani. Cele trei copile frecventau grădiniţa din Bosanci. Totul a ieşit la iveală când tatăl celor două surori a încercat să-şi facă dreptate singur şi i-a incendiat maşina educatoarei, la mijlocul lunii decembrie a anului trecut. El a fost surprins de camere de supraveghere video şi a ajuns în arestul Poliţiei.

 

În timpul audierilor, bosânceanul le-a spus poliţiştilor că s-a răzbunat astfel de educatoarea pentru că i-ar fi abuzat sexual fetele.

 

Timp de o lună, poliţiştii au verificat acuzaţiile bărbatului şi în urma unei anchete dificile au ajuns la concluzia că se conturează ipoteza abuzului, ba mai mult, ar exista şi o treia victimă.

 

“Din verificările ulterioare s-a conturat că aceste acte de agresiune sexuală (inclusiv fizică) asupra minorelor au existat, fiind identificată chiar şi o a treia victimă, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate”, a arătat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu.

 

În consecinţă, educatoarea a fost reţinută pentru 24 de ore şi apoi prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store